Brigada Diverse

PSD Suceava, un butoi cu pulbere

Organizația PSD Suceava este un adevărat butoi cu pulbere, iar orice scânteie poate declanșa ”jihadul”. Singurul aspect care încă îi unește este apartenența la un grup care îi ajută să obțină diferite avantaje. Săbiile ascuțite anul trecut sunt lustruite, iar lupta pare una iminentă. Pe grupul de lucru al organizației județene au apărut deja contre vizibile, în care se rostesc nume și se fac acuzații directe. Prima persoană care a ieșit pe grup a fost președintele organizației municipale a PSD Suceava, Dan Ioan Cușnir. Acesta și-a exprimat nemulțumirea pentru că banii partidului sunt folosiți pentru diferite sindrofii pe care și le arogă unul din deputați.

<Bună dimineața dragi colegi. Începutul de an vine și cu îndemnuri de a ne achita cotizația către partid. Să o facem și să o luăm, nu ca pe o obligație, ci ca pe o dorință de a ne arăta apartenența la grup și susținerea față de modul în care sunt cheltuiți banii din cotizații. Doar un exemplu: “Cafenelele politice” din 24.11.2022 și din 16.12.2022, anunțate de către doamna deputat Mirela Adomnicăi, au fost sprijinite financiar din cotizațiile membrilor, prin referate de necesitate. Să ne grăbim cu plata cotizațiilor, în cazul în care va fi nevoie de plăcinte, colăcei și fursecuri pentru edițiile viitoare ale “Cafenelei Politice”>, este postarea care a aprins spiritele în PSD Suceava.

Concret, acțiunile la care face referire Dan Ioan Cușnir au costat câteva mii de lei. Interesant este că raportul de necesitate a fost întocmit de subprefectul ”apolitic” Cristian Șologon, iar aprobarea a venit de la președintele PSD Suceava Ioan Stan. Că tot veni vorba de Cristian Șologon, puteți spune dacă sunteți apolitic? Că din hârtiile pe care le semnați la PSD nu reiese deloc acest aspect.

Iar același subprefect ”apolitic” i-a și răspuns lui Dan Ioan Cușnir. Iată comentariul: ”Toate cheltuielile care se fac din cotizații sunt transparente și sunt verificate anual de AEP. Dacă dorește cineva poate să ia legătura cu d-na Iulia Fuior, trezorierul Organizației.

Organizația Județeană Suceava a susținut/încurajat întotdeauna și astfel de activități politice. Pot da mărturie și președinții organizațiilor de pensionari și tineret. E încă o încercare de a stârni un scandal intern marca Bobi Cușnir. Dacă rămânem și anul acesta într-o logică a luptei interne oricine ar câștiga pierde echipa!”

Acesta a postat și o barcă ruptă din care mai multe personaje continuă să taie, semn că același lucru se petrece acum și în PSD Suceava. Probabil că are și dreptate. Și totul sub oblăduirea marelui conducător. Numele? Îl știe toți pesediștii, și nu numai.

Articole asemănătoare

Back to top button