Reguli noi în Primăria Suceava

Schimbarea conducerii Primăriei Suceava a adus și un set de reguli noi pentru angajații acestei instituții. În primul rând, li s-a transmis că trebuie să aibă o atitudine binevoitoare și respectuoasă față de contribuabili. Plecările din sediul instituției, regulă valabilă în special pentru cei de la birouri, se vor face doar după ce primesc acceptul că au fost învoiți și pentru motive serioase nu pentru cumpărături sau alte mofturi personale. Pe pereții birourilor sunt interzise diferite poze, iar masa servită nu trebuie să producă disconfort pentru colegi sau pentru oamenii care intră în sediul Primăriei Suceava cu diferite probleme. Directorului economic, Elisabeta Văideanu, i s-a transmis să opteze fie pentru pensie, fie pentru serviciu. Și asta pentru că Elisabeta Văideanu este concomitent director economic, dar și pensionară. Toate aceste informări au fost transmise de city managerul Irina Vasilciuc. De altfel, vineri cu ocazia ceremoniilor prilejuite de Ziua Armatei, întrebat ce se va întâmpla cu Elisabeta Văideanu, primarul Vasile Rîmbu a răspuns ironic: ”Cine este doamna?”. E un semn extrem de clar că actualul primar nu dorește să lucreze cu oamenii fostul edil, iar printre persoanele vizate este directorul economic.