Brigada Diverse

Ruptura dintre primarul Sucevei şi PDL, ireconciliabilă. La ce partid pleacă Lungu?

Divorţul dintre primarul Ion Lungu şi PDL este ca şi oficializat. Primele semne ale schismei au apărut imediat după pierderea alegerilor de către partidul din care cu onor edilul Sucevei a făcut parte ani la rând, mai exact după plecarea din PNL.

La scurt timp după ce a observat că vântul PDL este unul cu aer de Siberia, Ion Lungu a declarat că preferă să se ocupe mai mult de administraţie decât de politică, astfel încât apariţiile sale alături de Gheorghe Flutur au fost tot mai rare.

Iar această răceală s-a transformat azi într-o adevărată furtună. Spiritele au erupt în şedinţa de Consiliul Local, unde primarul a avut schimburi dure de replici cu doi dintre consilierii PDL. Este vorba de Neculai Barbă, fostul consilier personal al lui Gheorghe Flutur, şi Lucian Harşovschi, fostul viceprimar din mandatul 2008-2012, pe vremea când PDL era stăpân absolut în municipiul Suceava.

Subiectul disputei dintre încă membrii PDL chiar nu mai are nici un rost pentru a fi adus în discuţie, esenţial este mesajul pe care toată lumea l-a perceput. Şi anume că Ion Lungu este deja în alt partid.

Rămâne de văzut cu cine se va logodi de această dată edilul Sucevei, toate datele conducând spre un mariaj cu PNL. Şi spun asta pentru că în ultimele săptămâni Ion Lungu şi Alexandru Băişanu, preşedintele PNL Suceava, şi-au trimis bezele şi mesaje de iubire, inclusiv dintre două măturoaie.

Mai rămâne doar ca PDL să-l excludă pe Ion Lungu din partid pentru ca acesta să poată migra în direcţia dorită. Iar edilul Sucevei ştie că aceasta este singura cale pe care o are la dispoziţie, o eventuală demisie a sa din PDL fiind echivalentă cu pierderea funcţiei de primar, aşa cum prevede legislaţia actuală.

Articole asemănătoare

4 Comentarii

  1. AI CAM LUAT-O PE ARATURA! SUBIECTUL DISPUTEI-DELOC DE NEGLIJAT, CU PRETINZI-ERA VANZAREA TERENULUI CATRE ADREM INVEST PENTRU NOUA CENTRALA TERMICA. PROIECTUL A FOST ADOPTAT PRIN 2011 DE FOSTA MAJORITATE DE 2/3 A PDL IN CL SV. ADICA FOSTUL CARATOR DE GEANTA AL LUI FLUTUR SI „TANARA SPERANTA” HARSOVSCHI SCUIPA ACUM CE AU SUSTINUT ACUM 2 ANI, SI PANA LA SCHIMBAREA MAJORITATII IN CL. ASA CA CEI CARE AU DAT-O LA-NTORS SUNT CEI DELA USL, MARI CRITICI ANTERIORI AI PROIECTULUI SI CONSILIERII PDL, MARI SUSTINATORI ANTERIORI AI PROIECTULUI. NU LUNGU!
    GODFATHER LUNGU NU-I CHIAR FEBLETEA MEA, DAR SUCCESIUNEA EVENIMENTELOR ARATA CA MAI SUS.
    DISPUTA PROBAVIL CA E IN JURUL INTREBARII CINE IA COMISIONUL. S-A SCHIMBAT MAJORITATEA, S-A SCHIMBAT SI DESTINATARUL! SI NU ERA SA RAMANA COOPERATIVA IOAN&COSTICA PE DINAFARA.
    P.S. CA ZIARIST, DE LA TINE TREBUIAU SA VINA INFORMATIILE ASTEA!

  2. GOGU commented on Sandrinio Neagu:

    AI CAM LUAT-O PE ARATURA! SUBIECTUL DISPUTEI-DELOC DE NEGLIJAT, CU PRETINZI-ERA VANZAREA TERENULUI CATRE ADREM INVEST PENTRU NOUA CENTRALA TERMICA. PROIECTUL A FOST ADOPTAT PRIN 2011 DE FOSTA MAJORITATE DE 2/3 A PDL IN CL SV. ADICA FOSTUL CARATOR DE GEANTA AL LUI FLUTUR SI „TANARA SPERANTA” HARSOVSCHI SCUIPA ACUM CE AU SUSTINUT ACUM 2 ANI, SI PANA LA SCHIMBAREA MAJORITATII IN CL. ASA CA CEI CARE AU DAT-O LA-NTORS SUNT CEI DELA USL, MARI CRITICI ANTERIORI AI PROIECTULUI SI CONSILIERII PDL, MARI SUSTINATORI ANTERIORI AI PROIECTULUI. NU LUNGU!
    GODFATHER LUNGU NU-I CHIAR FEBLETEA MEA, DAR SUCCESIUNEA EVENIMENTELOR ARATA CA MAI SUS.
    DISPUTA PROBAVIL CA E IN JURUL INTREBARII CINE IA COMISIONUL. S-A SCHIMBAT MAJORITATEA, S-A SCHIMBAT SI DESTINATARUL! SI NU ERA SA RAMANA COOPERATIVA IOAN&COSTICA PE DINAFARA.
    P.S. CA ZIARIST, DE LA TINE TREBUIAU SA VINA INFORMATIILE ASTEA!

  3. Cred ca trebuia scris ca disputa a fost pe faptul ca cei de la Adrem nu mai respecta contractul sa furnizeze gigacaloria cu 116+tva timp de 5 ani. Asta am inteles eu din CL..ca nu s-a opus nimeni la oportunitatea vanzari ci au fost discutii referitoare la discutia de legalitate si la faptul ca cei de la Adrem au venit smechereste in CL si au propus sa li se aprobe un amendament prin care pot sa modifice pretul mai repede de 5 ani. Culmea ca cei care ne reprezinta in CL au votat prostia asta. Ei au centrale proprii si stau la vile cred.

  4. Lucian commented on Sandrinio Neagu:

    Cred ca trebuia scris ca disputa a fost pe faptul ca cei de la Adrem nu mai respecta contractul sa furnizeze gigacaloria cu 116+tva timp de 5 ani. Asta am inteles eu din CL..ca nu s-a opus nimeni la oportunitatea vanzari ci au fost discutii referitoare la discutia de legalitate si la faptul ca cei de la Adrem au venit smechereste in CL si au propus sa li se aprobe un amendament prin care pot sa modifice pretul mai repede de 5 ani. Culmea ca cei care ne reprezinta in CL au votat prostia asta. Ei au centrale proprii si stau la vile cred.

Back to top button