Un festival începe să prindă rădăcini adânci la Suceava

Festivalul Internațional ”Ciprian Porumbescu” se transformă într-un adevărat reper muzical al județului Suceava.
A dovedit-o și ediția din acest an, care a adus pe scena suceveană nume importante din industria de profil.
Teatrul Municipal „Matei Vișniec”, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” și la Casa de Cultură din Suceava au fost locurile unde s-au derulat concertele acestei a IV-a ediții a festivalului organizat de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural „Bucovina”.
Pe scenă a urcat Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, alături de care a concertat și violonistul Remus Azoiței, președintele juriului acestei ediții.
Acesta a adus la Suceava o vioară veche de peste 250 de ani. Este vioara confecționată în 1753 la care a cântat Niccolo Gagliano, și care acum aparține colecției Academiei Regale de Muzică din Londra, unde activează în calitate de profesor de vioară.
Ediția din acest an s-a încheiat vineri seară, pe 20 iunie cu un program simfonic cu lucrări celebre din repertoriul românesc și universal, interpretat de Orchestra Filarmonicii “Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan.
La finalul acestei ediții s-au oferit și premiile care au plecat, în ordine, la București, Iași și Botoșani. Suceava mai are de așteptat.



