”Un uriaș cu fruntea-n soare” sau splendoarea de pe culmi
Dacă nu ajungi sus nu îți vei da seama niciodată de măreția lui, iar versurile lui George Coșbuc nu vor mai avea poate aceeași greutate. Pentru că, da, ”Un uriaș cu fruntea-n soare” este poate descrierea perfectă pentru muntele Ceahlău. Iar imaginile care ți se deschid de pe Vârful Toaca, și nu numai, au darul de a-ți tăia respirația. Am ales traseul din Stațiunea Durău, marcaj linie roșie. Prima parte a traseului este una destul de grea, adică până la Cabana Fântânele, de unde se deschid primele priveliști. Durează aproximativ o oră, iar diferența de nivel de circa 400 de metri se vede în volumul de transpirație și în gâfâit. Dar cum nimic nu se face fără sacrificiu, după ce veți trece de această porțiune traseul va fi mai lejer. Următorul reper este ”Cușma Dorobanțului”, de unde deja se vede Stațiunea Durău, dar și acumularea Bicaz, o parte din ea pentru a fi corect. Traseul continuă și prin jnepeniș spre Stânca Panaghia, iar de acolo pe o curbă de nivel, prin pădure. Și brusc, ajungi la baza unor scări. Au fost construite acum câțiva ani pentru a veni în sprijinul turiștilor care urcă pe Vf. Toaca, la 1904 metri altitudine. Sunt ”doar” 519 trepte, dar credeți-mă că am văzut oameni care mergeau pe anumite porțiuni efectiv ”în patru labe”. Cu pauze nu e chiar ucigașă această urcare, dar nici una simplă. Am avut norocul să admir și o floare de colț pe care mi-a arătat-o un bărbat. Am admirat-o, am fotografiat-o și am arătat-o și altor persoane pentru a se bucura de frumusețea acestei flori rare. Ei bine, sus toate eforturile depuse sunt răsplătite de priveliștile de vis pe care nu te saturi se la tot admiri. Încărcat cu energia locului purced înapoi pe același drum, deși se mai poate face o plimbare până la Cabana Dochia, pe lângă noua Stație Meteo ridicată în locul celei vechi. Exista și varianta de a coborî în Stațiunea Durău pe la Cascada Duruitoare, dar traseul e mai dificil și au fost și ceva probleme cu terenul, așa încât salvamontiștii nu îl recomandă decât celor foarte bine pregătiți. ”Uriașul” pus ”de strajă țării” vă așteaptă cu tot ce are el mai frumos., iar traseul dus-întors între Stațiunea Durău și Vf. Toaca nu ar trebui să dureze, cu tot cu pauze și fotografiat, mai mult de 6 ore. Iar o zi de toamnă poate fi petrecută și în acest fel. Călătorie plăcută.



