Gara câinilor şi a buruienilor

O gară care odinioară era de importanţă strategică a ajuns acum raiul câinilor vagabonzi şi a buruienilor. Viitorul pare la fel de sumbru pentru Gara Rădăuţi, iar decăderea se va accentua anii următori.
Am trecut întâmplător pe lângă Gara din Rădăuţi acum trei zile. De curiozitate, am mers la peron să văd care este situaţia, având în memorie şi dezastrul de la Gara Iţcani. Partea bună e că la Rădăuţi clădirea nu a suferit mari distrugeri şi este într-o stare relativ bună.
Lucrurile bune se cam termină aici, pentru că la modul cum decurg evenimentele la calea ferată în câţiva ani vom vorbi despre Gara Rădăuţi doar la timpul trecut. Ar fi o minune să mă înşel, iar singura speranţă ar fi aceea că edificiul este inclus pe lista monumentelor de patrimoniu şi nu va încăpea pe mâna unor nenorociţi care s-o sluţească. Cine ne garantează însă că nu va avea soarta altor monumente incluse pe aceeaşi listă şi nu va fi distrusă în scurt timp? Nimeni. Cu un trafic feroviar aproape inexistent, Gara din Rădăuţi este aproape inutilă în acest moment. De altfel, un raport al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Culte Suceava semnala sintetic: „Gara Rădăuţi este aproape părăsită”.
Ce am găsit joi la Rădăuţi? Câini fără stăpân care îşi duc existenţa la peron, buruieni printre şinele de cale ferată, un magazin aproape pustiu şi două persoane rătăcite nu ştiu cum pe acolo.
Aceasta este imaginea zilnică a unei gări construită în secolul al XIX-lea şi care a fost inaugurată pe 17 noiembrie 1889. Dacă zidurile gării ar putea vorbi s-ar scrie romane, dar cum sunt mute istoria clădirii moare încet-încet.
Construită în timpul administraţiei austro-ungare, Gara de la Rădăuţi era de o importanţă strategică, iar acest lucru s-a dovedit în Al Doilea Război Mondial, când calea ferată a ajuns pe mâna ruşilor abia după 23 august 1944.
Gara a jucat un rol vital şi în perioada de după război, constituind un nod vital de legătură pentru rădăuţeni. Şi pentru oamenii din satele din jurul Rădăuţiului calea ferată a fost determinantă, iar trenurile care circulau spre şi dinspre Putna erau mai mereu pline. Acum, personalul de Putna are doar două vagoane, în care sunt rătăciţi câţiva oameni, iar pentru reprezentanţii CFR această linie este trecută la pierderi, motiv pentru care s-a şi încercat înstrăinarea ei către o firmă privată. Transferul nu s-a perfectat, deocamdată, dar în ritmul de astăzi nu va mai trece mult până când trenurile spre Putna vor fi suspendate, iar Gara de la Rădăuţi închisă.
Ar trebui sa ne fie rusine ce au reusit sa construiasca sute de ani in urma noi nu reusim nici macar sa tinem in ordine domnul primar va rog luati masuri si cit mai repede ca nu suntem un exemplu ptr nimeni am trcut si eu pe acolo Ceva timp in urma si nu mai vreau sa trec.