A doua armată a disponibilizaţilor

CFR-ul a fost considerat multă vreme drept a doua armată a ţării. Erau vremuri când oamenii se înghesuiau pentru a prinde un loc de muncă la această instituţie respectabilă.

Elevii liceelor de profil erau învăţaţi să răspundă cu „Să trăiţi!”, în loc de „Bună ziua!”. Semn că disciplina se învăţa încă de pe băncile şcolilor. Au venit evenimentele din 1989 şi CFR-ul părea că va fi una din instituţiile unde locurile de muncă nu vor fi puse în primejdie. Gurile rele spun că angajaţii de aici ajunseseră să se plimbe cu permisul CFR la vedere. Se mândreau că au salarii mari şi lucrează într-un loc sigur.

Himera s-a destrămat rapid. A venit o grevă de vreo trei săptămâni în care ţara a fost paralizată, iar actualul preşedinte al României, pe atunci ministru al Transporturilor, a luat decizia de a sparge CFR-ul. Aşa au apărut mai multe companii feroviare, mai multe sindicate şi, în consecinţă, mase de manevră mai uşor de manipulat. Era primul pas pentru distrugerea unui domeniu strategic.

Iar apoi, aceşti paşi au continuat sistematic. Au apărut firme concurente CFR-ului, cele mai multe căpuşe organizate de oameni din interior pentru a suge tot ce se poate.

Valurile de disponibilizări au curs firesc. Ultimul dintre ele va cuprinde aproape 7.000 de oameni la nivel naţional şi vreo 300 în judeţul Suceava. Cifra la nivel local nu este încă stabilită, pentru că de la o zi la alta, de la o oră la alta, se tot schimbă câte ceva. Disperaţi, oamenii înroşesc firele telefoanelor. Îşi sună cunoscuţii, prietenii şi pe toţi cei care cred că i-ar putea ajuta. Doar-doar nu se vor regăsi pe aceste liste. Unii dintre ei sunt singurii întreţinători de familii, banii lor înseamnă supravieţuirea.

În timp ce acarii, „ciocănarii”, aşa cum sunt denumiţi popular lăcătuşii de revizie şi alţi angajaţi sunt trimişi să-şi caute de lucru la coada vacii, CFR-ul se confruntă cu accidente pe bandă rulantă. Ultimul dintre ele s-a înregistrat azi dimineaţă, în Gara Burdujeni. Norocul a făcut ca totul să se termine doar cu ceva pagube neînsemnate şi întârzieri de sute de minute.

Cauzele au fost aruncate rapid pe vremea nefavorabilă, pe gerul înregistrat dimineaţă. E şi asta o explicaţie, şi încă una destul de bine.

În spate se ascund însă multe alte probleme, pe care şefii SNCFR le-au ascuns în toţi aceşti ani. Şi în timp ce problemele reale erau trecute la „Şi altele”, firmele particulare, conduse chiar de directori ai companiei, prosperau. Ultima lovitură care se pregăteşte este privatizarea CFR Marfă.

Privatizare este mult spus, pentru că va fi un cadou acordat unui grup de apropiaţi ai actualei guvernări pe un preţ de nimic. Iar infrastructura CFR Marfă este una din ultimele „perle” pe care statul român o mai are de vânzare. Dar, până la acest pas trebuie finalizată restructurarea de personal, nu de alta, dar viitorii proprietari doresc să ia o societate curată şi curăţată.