Brigada Diverse

Blat ordinar în fotbalul sucevean

Fotbalul sucevean are şansa să revină în al doilea eşalon valoric al României.

Asta este singura veste bună, pentru că modalităţile în care se va atinge acest scop sunt nu murdare, ci de-a dreptul scârboase.

Ieri, pe stadionul Areni, a avut loc meciul dintre echipele locale Sporting şi Rapid CFR. Ultimii sunt angrenaţi direct în lupta pentru promovare, dar valoarea lotului este departe de pretenţiile afişate.

Timp de o repriză şi câteva minute cei de la Sporting au fost, dacă nu mai buni, cel puţin egali cu cei de la Rapid CFR. A venit pauza, şi probabil vreun om de bine a trecut pe la vestiarul celor de la Sporting.

A fost suficient pentru ca o echipă care jucase corect până atunci să se metamorfozeze. Şi asta cu largul concursul al celor de pe bancă, care au scos din teren cei mai buni oameni pentru a-i înlocui cu copii de 16-17 ani.

Au urmat câteva faze de cascadorii râsului, iar în câteva minute scorul s-a liniştit la 2-0. Sincer să fiu nu am mai putut asista la o asemenea comedie şi am plecat, la fel cum au făcut şi alţi spectatori.

Dacă aşa cred că trebuie să procedeze, oficialii grupării Rapid CFR, dar şi oamenii din umbră, se înşeală amarnic.

Iar dacă ar fi banii lor în joc poate că nici nu m-ar interesa, dar de vreme ce fondurile vin de la Primărie avem de-a face cu o mică mare problemă.

Ce diferenţă este între fotbalul practicat de Caşuba, Păiuş sau Gafencu şi ţurca din zilele noastre.

„Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei…”.

Articole asemănătoare

Back to top button