Bârfe

Comisarul cel viteaz

Plecarea comisarului şef Marcian Colman din fruntea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava a dat liber unor zvonuri care nu-l avantajează deloc.

Perioada de un an de zile petrecută în fruntea acestui inspectorat se pare că a fost una extrem de prolifică pentru ofiţerul venit la Suceava pe filiera PSD.

Bârfele spun că lucrările la cabana pe care Marcian Colman şi-o ridică în zona Buzăului au avut un ritm foarte bun, asta şi ca urmare a faptului că meseriaşii au primit la timp lemn rotund pentru construcţie, lemn care ar proveni din pădurile judeţului Suceava.

Şi asta nu pare tot, pentru că la Buzău a ajuns şi o tonă de afine. Gurile rele spun că fructele de pădure atât de căutate au avut ca destinaţie o gogoşerie de care comisarul şef Marcian Colman nu este străin.

marcian colman

Iar obiceiul împământenit de ani de zile, cel al pachetelor trimise către Bucureşti, a fost preluat şi continuat cu succes de fostul şef al IPJ Suceava. De la ouă de struţ încondeiate, la baxuri cu afinată şi cobze cu păstrăv, toate au fost trimise drept peşcheş către superiorii de la Bucureşti.

Rezultatul nu pare să fi fost cel scontat, pentru că împuternicirea lui Marcian Colman la şefia IPJ Suceava a expirat în iunie, iar acesta a fost trimis înapoi la Bucureşti.

Interesant este că în perioada petrecută la Suceava, comisarul şef Marcian Colman a locuit în blocul din curtea Direcţiei Silvice Suceava şi a fost vecin de apartament, pur întâmplător, cu senatorul PSD Ovidiu Donţu.

Articole asemănătoare

Back to top button