A căzut Fediuc! Nelu Fediuc, de la Siret.

„Tata Fedea” a fost răpus! Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră a decis să-l mute pe comisarul Nelu Fediuc tocmai la Cernavodă, după ce mai mulţi subordonaţi şi colegi l-au acuzat că primeşte mită între 300-500 de euro şi că lunar ar primi peste 100.000 de euro pentru a-i favoriza pe traficanţii de ţigări pe ruta Ucraina – România.
„Măsura a fost luată pentru a elimina suspiciunile de corupţie care planau asupra activităţii de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Siret”, a justificat măsura luată inspectorul principal Fabian Bădilă, purtătorul de cuvânt al IGPF.
În afara lui Fediuc, care era şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, detaşat 6 luni la Sectorul Poliţiei de Frontieră Cernavodă, s-a ajuns la concluzia că şi alţi doi ofiţeri trebuie să ia calea pribegiei.
Inspectorul Gheorghe Irimescu, adjunctul lui Fediuc la SPF Siret a fost detaşat la Zimnicea – Teleorman, în timp ce comisarul Aurel Anea, şef Punct de Trecere a Frontierei Siret, a fost trimis la Săcuieni, în Bihor.
Mai multe despre acest subiect puteţi citi în cotidianul Monitorul de Suceava.
Domnule Sandrinio, pot spune, fara nici un fel de exagerare, ca sunt un fan de-al dvs. V-am apreciat mereu perseverenta si curajul de a lupta impotriva relelor din aceasta lume. Sunt deosebit de incintat de aparitia acestui site, care cred ca este cel mai curajos site de opinie din Romania. Va doresc succes si va asigur ca veti avea in mine, intotdeauna, un cititor fidel si un sustinator al cauzelor pentru care luptati. Succes si mult curaj si putere de lupta in continuare!
In sfarsit a fost urnit si asta din loc…. cand deja il credeam pe veci acolo. Florin