Afaceristul Ștefan Mandachi, sub Gheorghe Flutur la capitolele notorietate și opinie favorabilă
Surprinzător sau nu, Ștefan Mandachi nu este în fruntea preferințelor sucevenilor, deși campania sa legată de autostrăzi a reprezentat un succes uriaș. În sondajul comandat de PSD, structura centrală, și care a fost realizat de CURS, între 20 iunie și 20 iulie, pe un eșantion de 1.000 de persoane, omul de afaceri sucevean este în deficit de imagine. La întrebarea ”Ce părere aveți despre următoarele persoane publice?” au fost cuantificate două variante. Prima dintre ele cuprindea răspunsul ”Foarte nefavorabilă/Oarecum nefavorabilă”, iar a doua era ”Foarte favorabilă/Oarecum favorabilă”. Ei bine, la acest al doilea capitol, pe primul loc s-a situat Gheorghe Flutur, despre care oamenii au o părere bună în proporție de 53%. La același indicator, Ștefan Mandachi a primit 45% din voturi. Președintele Consiliului Județean Suceava este peste afaceristul sucevean și la alt capitol. La varianta de răspuns ”Nu îl cunosc”, Gheorghe Flutur apare că este cunoscut de toți cei care au răspuns la sondaj, în timp ce Ștefan Mandachi este un necunoscut pentru 13% dintre oamenii chestionați. E drept, la răspunsul ”Foarte nefavorabilă/Oarecum nefavorabilă”, Gheorghe Flutur are un procent de 40%, în timp ce Ștefan Mandachi are 31%. La acest capitol, lider detașat al neîncrederii este președintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, cu un procent de 50%, urmat de ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, cu 46%, respectiv fostul ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu 45%, ambii din PNL. În acest sondaj, dintre pesediști, cel mai bine este văzută Mirela Adomnicăi, cu un procent favorabil de 50% și negativ de numai 28%. În schimb, Mirela Adomnicăi este necunoscută pentru 12% din respondenți, asta în ciuda faptului că este deputat și a mai ocupat funcții de prefect al Sucevei, de director al Casei de Pensii Suceava, precum și de director al AJOFM Suceava.