Altfel de politică, altfel de consilier

Pata de culoare a alegerilor locale din Suceava vine de la Câmpulung Moldovenesc şi are un nume: Gheorghe Sologiuc, sau Solo cum îl ştie toată lumea.
A fost ales consilier local după ce a candidat independent şi nu şi-a făcut mai deloc campanie electorală. Postarea sa de pe facebook este una grăitoare: „Mulţumesc celor 527 haiduci şi domniţe care m-au pălit cu ştampila, dar şi celor care m-au susţinut… aşa că… de acuma suntem toţi la primărie. Rezultate: primar nimeni altul decât Mihăiţă Negură – 85%, consiliu: 12 PNL, 4 PSD, 2 ALDE şi un singur independent …badea gheo (p.s. nu o să-mi pun cravată şi nici nu o să-mi crească burta acolo, ci o să încerc să fac ce ştiu eu mai bine, să promovez Bucovina)”.
Ştiu că Solo este unul dintre oamenii care luptă pentru un mediu curat, iar ceea ce mi-a povestit că s-a întâmplat înainte de alegeri nu a făcut decât să confirme încă o dată ceea ce ştiam despre el.
„Sâmbătă, când toţi erau la vânat de voturi, eu eram pe Rarău şi le dădeam salvamontiştilor o mână de ajutor la amenajarea traseului şi strângeam gunoaiele (ceea ce fac de fiecare dată când merg pe munte)”, mi-a povestit Solo. Tot el mi-a atras atenţia să nu uit să spun vorbe bune despre salvamontişti, ocazie cu care le transmit şi eu salutări pentru că chiar merită.
Cât despre ziua votului, Solo a mers la urne în costum popular, aşa cum se îmbracă periodic. Şi-a dat seama că ziua votului coincide cu Ziua Mondială a Mediului, ceea ce l-a făcut să fie mai optimist cu privire la şansa de a fi ales.
„La 3 am fost invitat la un botez, unde i-am pus tricolorul unui proaspăt ortodox Petru – Haiduc mic pe principiul <Învaţă să educi haiducii de mici şi vei avea cu cine te juca>. Eu deja câştigasem un Haiduc, restul era soarta care urma să decidă”, este o parte a zilei electorale din 5 iunie.
Iar rezultatul este deja cel ştiut: Solo este consilier local în Câmpulung Moldovenesc.
Cât despre campania electorală, Solo a descris-o ca „o campanie frumoasă”. Nici nu putea fi altfel, de vreme ce pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, a pus afişe cu el şi le-a dat voie copiilor să-l deseneze, ceea ce s-a şi întâmplat.
Solo, eu îţi doresc să reuşeşti ceea ce ţi-ai propus, şi alături de prietenii tăi din Câmpulung Moldovenesc şi nu numai să faci Bucovina mai cunoscută, dar să militezi mai departe şi pentru un mediu curat. Ştiu că o vei face. Succes.
Corect titlul! Frumos și pitoresc băiatul ăsta: Solo!