Brigada Diverse

Are onoare senatorul-strateg?

Alegerile de ieri au adus o confirmare a ceea ce spun de multă vreme. Anume că strategul Ovidiu Donţu o va da în bară la Suceava, ceea ce s-a şi întâmplat.

În mod logic, după pierderea unui nou rând de alegeri, senatorul-strateg Ovidiu Donţu ar trebui să caute prin cutiile sale de noapte un lucru şi să-l scoată în faţă: onoarea.

Din punctul meu de vedere, demisia este singura care poate acoperi ruşinea acestui eşec, iar dacă voi vedea aşa ceva am să-mi ridic pălăria în faţa sa în semn de respect.

Dar, după cum îl cunosc eu pe senatorul-strateg, nu doar că nu-şi va asuma eşecul şi va lăsa conducerea organizaţiei municipale a PSD Suceava pe mâna altuia, ci va încerca să vină cu explicaţii savante de genul că vântul nu a bătut din direcţia potrivită, că asfaltările electorale ale lui Ion Lungu au fost determinate şi lista poate continua.

Ovidiu Dontu 4

Pentru Ovidiu Donţu încep să tragă clopotele. Nu cele triumfale, ci alea care-i anunţă finalul politic. Oricum, nimeni din PSD nu-i va ierta înfrângerea de la Suceava, mai ales că la nivel judeţean scorul politic al partidului a fost cu vreo 8 procente peste cel din municipiu.

Zile prea bune nu cred că va avea nici actuala conducere a organizaţiei judeţene a PSD Suceava. Liviu Dragnea e cu ochii pe ei, iar după scorul obţinut de PSD prin judeţele din sudul României, dar şi în multe judeţe ale Moldovei, coloratura PNL de la Suceava nu-i va fi deloc pe plac. Şi nu trebuie uitat că preşedintele PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a fost muştruluit de Dragnea pentru lipsa sa de implicare la nivel de judeţ. Ori, pierderea alegerilor s-ar putea să fie determinantă pentru schimbarea liniilor, una dictată de la nivel central. 

Articole asemănătoare

2 Comentarii

  1. Psd a fost asemeni unei martoage lesinate.Faptul ca baietilor din conducere le-a tremurat izmanutza pe toata perioada madatului, de frica organelor de control, nu a fost o scuza sa fie atat de anemici cand au fost la butoane, atatea cate au fost si li s-a dat voie. De cealalta parte nu pot sa nu constat „dacat” o victorie rusinoasa. Cata frenezie a fost pe strazile orasului in ultimele saptamani cu asfaltarea, cu facut parcuri pentru copii, tuns vegetatia, de ziceai ca si la stat se lucreaza ca in occident. Numai elevii lenesi umfla porcul pe ultima suta de metri inainte de a merge la examene. Alt exemplu ar fi cel al salariatilor lenesi care taie frunza la caini cam tot timpul, dar ii apuca asa o harnicie doar cand trece patronul pe acolo si ii vede. Cam asta a fost si cu tatucul care conduce acest oras. A demonstrat ca se poate lucra si repede si mult, dar trebuia sa ii vada alegatorul. Trucuri ieftine pentru prosti. De acum se vor racorda iar la conducta cu bani publici vreo 4 ani iar pe ultima suta de metri vor umfla porcul cu niste bani pusi deoparte din timp.

Citiți de asemenea
Close
Back to top button