AUR, noul PRM al României

Ieri, 6 decembrie, s-a născut noul PRM al României. Se numește AUR, iar în opinia mea nu face decât să continue tradiția începută de Corneliu Vadim Tudor și dusă mai departe, într-o formă exhibiționistă de Dan Diaconescu, prin al său deja defunct PPDD. Revenind la AUR, acesta este un partid care a crescut de parcă cineva i-ar fi pus drojdie, de la 1% la alegerile de la finalul lui septembrie reușind acum să ajungă la aproape 9% la nivel național. În Suceava, partidul stă chiar cu mult mai bine și a obținut în jur de 15%, atât la Camera Deputaților, cât și la Senat. Prin retorica promovată, AUR a reușit să convingă un segment destul de serios al electoratului, asta ținând cont și de absenteismul masiv (mai mult de 70% din suceveni nu s-au prezentat la vot). Cum a reușit un partid liliputan să convingă 15% din sucevenii care au mers la vot? Simplu, au promovat ideea de ”patriotism” în Parlamentul României. În plus, partidul cere public unirea Basarabiei cu România, adică exact lucrurile despre care ”tribunul” vorbea de fiecare dată. Dispariția PRM a lăsat un vid pe partea naționalistă, una care s-a simțit mai mereu după 1990 și a avut susținători. Deși părea că a murit, iată că nu se întâmplă deloc așa. E drept, ascensiunea celor de la AUR trebuie privită într-un anumit context. În primul rând lipsa masivă de la vot i-a avantajat enorm. Apoi, încă din primăvară s-au poziționat împotriva regulilor sanitare, atât cu privire la purtarea măștii, cât și în ceea ce privește alte restricții. Retorica a explodat odată cu sistarea activității din piețele închise, iar cu un asemenea teren fertil au avut drum liber spre Parlament. La toate acestea mai trebuie adăugat și incidentul din mai anul trecut, când George Simion a fost în centrul unui scandal, la Valea Uzului. Atunci, atitudinea pe care a luat-o împotriva unui grup de maghiari din zonă, care ar fi acoperit crucile soldaților români, i-a adus o bună notorietate, dar și aprecieri care acum se vede că au contat. Scorul electoral al AUR denotă încă o dată, dacă mai era nevoie, că umbra lui Vadim va mai dăinui multă vreme în România.