Brigada Diverse

Băncile cu spătar din parcurile Sucevei au dispărut din peisaj

Băncile cu spătar pe care se odihneau bătrânii sau oricine simţea nevoia de a se ajeza pentru câteva minute au dispărut din peisajul urban al satului electrificat Suceava.

Prin bunăvoinţa edilului şef, băncile din lemn care au fost utile pentru generaţii întregi au început să incomodeze. Iar pentru că nu erau în trend cu noile apariţii, au fost ridicate şi duse în curtea Direcţiei Domeniului Public.

Oficial, se ştie că vor fi recondiţionate şi vor apărea din nou prin alte locuri ale municipiului Suceava.

Eu cred că e o nouă golăneală la mijloc, şi spun asta pentru că majoritatea băncilor înlocuite erau într-o stare bună, fără lemne rupte sau bare metalice distruse.

IMG_1677

Chiar nu am înţeles de ce primarul Ion Lungu a pus în locul acestor bănci unele din material plastic, fără spătar şi care în cel mult câţiva ani vor trebui înlocuite din nou pentru că se vor uza moral şi fizic.

Iar dacă mă gândesc cum se va încinge plasticul pe timp de vară, nici nu vreau să mă gândesc la şezutul celor care vor trebuie să ia loc pe băncile de plastic.

Poate că este vreo investiţie strategică pe care eu nu mai reuşesc s-o înţeleg, iar în viitor totul va fi din plastic, de la arbori, parcuri şi până la scaunul de primar. 

Articole asemănătoare

Back to top button