Născut pentru a fi şef
Zilele trecute am aflat, cu stupoare ce-i drept, că una din funcţiile de şef la un Parchet din Suceava este dorită de un personaj care vrea să prindă vârsta de 80 de ani în fruntea unei instituţii.
Poate aţi ghicit, iar dacă nu aţi făcut-o, vă spun eu cine este împricinatul. Se numeşte Vasile Mandici, iar momentan, adică încă vreo lună, mai deţine funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.
Ca să fiu sincer, în vreo 16 ani de presă nu am auzit ca Vasile Mandici să fi rezolvat vreun dosar mai acătări în calitate de procuror. În schimb, l-am văzut, uneori e mult spus văzut, mai tot timpul în funcţii de conducere.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a prins rădăcini până venirea lui Ioan Amariei. Cel care avea să devină primul şef al Parchetului Naţional Anticorupţie nu l-a agreat deloc pe Vasile Mandici şi a refuzat să-i prelungească mandatul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi l-a trimis în anonimat.
S-a plimbat prin concedii medicale, s-a fofilat pentru ca mai apoi să ajungă procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Cu vreo câteva delegări şi două mandate pline, Vasile Mandici a prins din nou o perioadă excelentă, în care a fost un personaj extrem de discret din funcţia deţinută, iar termenul discret este foarte bine înţeles de cei care cunosc cum stau lucrurile.
Iar dacă mai punem la calcul şi perioada în care a fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi avem imaginea unei vieţi de şef aproape perpetuu.
Acum, în pragul pensionării, Vasile Mandici speră să revină în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.
Eu cred că merită, măcar ca semn de recunoaştere şi preţuire pentru multele nopţi pierdute pe altarul justiţiei din România.
Din păcate, ceea ce nu știi dumneata, domnule reporter, sunt mânăriile pe care le-a făcut ăsta la interviurile pentru funcția de conducere. Contracandidatul lui știe mai multe. Și i-a pus o pilă și amantei, cu care are un copil mic și care a candidat pentru Gura Humorului…
A picat, oricum, da-l incolo…