Betonul de tip ”Art Nouveau” de la kilometrul zero al Sucevei

Arta cere sacrificii. Asta se vede chiar la kilometrul zero al Sucevei, unde poate fi admirată cea mai nouă operă de artă. O bucată de beton cu două găuri în ea a fost trântită pur și simplu pe trotuar pe strada Nicolae Bălcescu, în apropierea sensului giratoriu de la McDonald’s. Eu aș zice că e stil ”Art Nouveau”, dar poate că nu am suficiente cunoștințe în materie să mă pronunț. Cele două găuri, aproape perfect rotunde, sunt piesa de rezistență și probabil o gândire futuristă a artistului. Unul rămas necunoscut. Ca și cel care a trântit pur și simplu betonul pe trotuar. Sau cel puțin nu a fost luat la întrebări de cei din Primăria Suceava. Ce să caute acel beton pe un trotuar din centrul orașului? Nu avem camere de supraveghere, nu este poliție locală, chiar fiecare face așa cum îl taie capul?