Brigada Diverse

Care este preţul Plus TV?

Alexandru Băişanu oscilează între vânzarea şi închiderea televiziunii pe care o patronează indirect de mai bine de doi ani. Totul depinde de ofertele pe care le va primi în perioada următoare.

Chiar dacă acum câteva luni nu concepea să vândă televiziunea Plus TV cu un preţ mai mic de 1,2 milioane de euro, Băişanu pare să-şi fi revizuit pretenţiile în ultima perioadă.

Noul preţ pe care fostul prefect de Suceava, actualmente preşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Suceava, îl solicită la negocieri este de 800.000 de euro.

A primit în jur de 450.000 de euro, dar i-a refuzat, motivând că televiziunea sa valorează aproape dublu.

Ca şi până acum, Băişanu neagă evidenţele. Nu ştie şi nu este implicat în managementul televiziunii Plus TV, aşa sună mesajul fostului prefect.

„Eu sunt fiul patronului, dar nu am auzit să se vândă televiziunea. Sunt trei patroni care pot decide asta, printre care nu mă aflu şi eu”, a precizat Alexandru Băişanu.

Cu datorii către proprii salariaţi vechi de trei luni, liderul liberalilor suceveni nu are prea multe opţiuni. Şi celelalte plăţi restante sunt la fel de presante pentru Alexandru Băişanu, iar opţiunea de a scăpa de Plus TV pare cea mai la îndemână şi cea mai viabilă. Surse din anturajul său spun că este vorba doar de o chestiune de timp. Varianta de avarie ar fi închiderea televiziunii, o soluţie care trebuie tratată, de asemenea, cu maximă seriozitate.

Articole asemănătoare

Citiți de asemenea
Close
Back to top button