Ce avem noi aici?

Celebra replică din ciclul de filme „B.D.” pare mai de actualitate ca oricând şi în Suceava. Dacă în film era vorba despre o icoană furată, în Suceava e vorba de câteva guri de canal dispărute din peisaj.
Se întâmplă în faţa Casei de Cultură, unde câteva guri de canal care existau până la marea asfaltare a trotuarului s-au volatilizat pur şi simplu. Nu că ar fi furat hoţii capacele sau pentru că s-ar fi mutat canalizarea, ci pentru că muncitorii au turnat asfaltul peste aceste guri de canal. După mai multe intervenţii, asfaltul a fost decupat în zona gurilor de canal. Să nu vă închipuiţi că cineva s-a chinuit să ridice gurile de canal la nivelul asfaltului. S-a apelat la o altă metodă ingenioasă: gurile de canal au fost acoperite cu pavele.
Aşa se face acum că, în loc să se scurgă în canalizare, apa rezultată din topirea zăpezii stă pe străzi şi formează adevărate lacuri de acumulare.
Acum avem pavele, iar puţini mai ştiu ce se ascunde sub ele. Întrebarea firească e: „Ce avem noi aici? Exact, exact”, s-ar fi întrebat Toma Caragiu, poliţistul pus să-i prindă pe hoţi. Iar răspunsul lui Dem Rădulescu, personajul Gogu din film, rămâne antologic şi ar putea fi preluat oricând de actuala administraţie locală: „Suntem aşa de curioşi, că nici nu ştim unde o să dormim la noapte”.
Un colhoznic din Prelipca si un tapinar din Botosana au transformat Suceava intr-o gaura de cur puturoasa si murdara. Le multumim si ii votam. Asteptam sa se duca zapada si ne intalnim la Bucsoaia la dezmat cu Varu’ Sandel si Cacalin Brateanu.
pavelele ca pavelele, da tencuiala de pe casa de cultura??rusine!!! sunt intru totul de acord cu vocabularul lui camil in ceea cei priveste pe cei doi.ba cred ca e loc si de mai bine:))))!