Chermeză umanitară

Aceasta este găselniţa lui Aurel Olărean pentru a justifica petrecerile din centrul municipiului Rădăuţi, organizate în acelaşi timp în care vecinii de la Dorneşti şi Milişăuţi îşi plângeau necazurile provocate de inundaţii.
Când am auzit această justificare stau şi mă întreb dacă Olărean are vreun pic de simţământ în el sau doar se confirmă ceea ce mulţi bănuiau de multă vreme, şi anume că un medic i-ar fi de mare folos primarului de Rădăuţi, fost bătăuş de poliţişti.
Cum poate fi umanitară o petrecere cu mici, bere şi muzică de-ţi sparge timpanele încă nu am reuşit să aflu şi probabil că nu voi putea să desluşesc acest mister niciodată. Încerc să fac un exerciţiu şi mă gândesc că oamenii care au fost la petrecerea marca Olărean au plâns de mila sinistraţilor şi şi-au înecat amarul în butoaiele cu bere aduse de comercianţii care au plătit bani grei pentru a închiria spaţiul oferit cu generozitate de edil.
Sunt curios ce va mai spune Flutur despre isprava lui Olărean, mai ales că acesta anunţase vineri că va renunţa la manifestări. Ca de multe alte ori, s-a dovedit doar o minciună sfruntată, pe care edilul din Rădăuţi a îmbrăcat-o în scuze şi justificări penibile, aruncând vina în spatele consilierilor locali, care nu au fost capabili să se adune într-un număr suficient de mare pentru a lua o decizie privind suspendarea spectacolelor sau, eventual, amânarea acestora.
Poate că în sprijinul lui Aurel Olărean va veni tovarăşul său de arme, nimeni altul decât preşedintele Traian Băsescu, care îi va găsi vinovaţi pe ziarişti pentru că au distorsionat sensul umanitar al petrecerii şi au vrut să-l transforme în monstru pe îngerul din fruntea Primăriei Rădăuţi. Va avea ocazia chiar astăzi, dar nu pe vreo scenă din Rădăuţi, ci la podul de pontoane de la Dorneşti, acolo unde Băsescu şi Olărean se vor întâlni pentru a inaugura o mare realizare.