Chiriaşii de la Iulius Mall fug pe capete
Deschis cu mare pompă în toamna anului trecut, Iulius Mall trăieşte de pe azi pe mâine. Chiriaşii părăsesc pe capete spaţiile, chiar dacă acest lucru înseamnă zeci de mii de euro pierduţi. În ultimele luni mai mult de 10 chiriaşi au abandonat afacerea.
Cei mai mulţi ar fi în domeniul textil, în jur de 8, iar alte două afaceri erau în domeniul alimentar.
Cei care şi-au abandonat afacerea spun că nu au mai suportat costurile mari ale chiriei, care se ridica la circa 45 euro/mp, mai ales că numărul clienţilor a scăzut dramatic, iar trendul descendent se menţine.
Nemulţumirea chiriaşilor este legată şi de modul în care s-au comportat cei de la Iulius Mall, în sensul că scrisorile de garanţie au fost executate deja de proprietar.
Este vorba de sume cuprinse între 10.000-15.000 de euro, bani care le-au fost luaţi chiriaşilor deşi afacerile merg din ce în ce mai prost, iar şansele ca spaţiile să fie închiriate altor persoane fizice sau firme sunt tot mai mici.
Într-o încercare disperată de a nu rămâne cu spaţiile goale, reprezentanţii Iulius Mall au scăzut chiriile la jumătate. Chiar şi aşa, la 25-30 euro/mp, sumă în care este inclusă chiria şi plata utilităţilor, chiriaşii supravieţuiesc tot mai greu.
Cei care au ales să facă afaceri în Iulius Mall spun că de la venirea anotimpului cald numărul clienţilor a scăzut dramatic, iar în zilele de sâmbătă şi duminică s-a ajuns la un rulaj similar unei zile lucrătoare.
„Cred că lumea e plecată în concediu sau merge la grătare şi nu mai vine la cumpărături. Mi-e teamă că odată cu trecerea timpului vom avea şi mai puţini clienţi”, a mărturisit unul dintre chiriaşii de la Iulius Mall.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla pe viitor, mai ales că chiriaşii care au renunţat la afaceri au pierdut deja bani şi proprietăţi, iar alte firme nu se înghesuie să vină la Iulius Mall din cauza crizei economice actuale.
Peste toate nemulţumirile chiriaşilor se adaugă şi câteva venite din parte sucevenilor. Aceştia reclamă că în Iulius Mall au fost aduse firme care vând aceleaşi produse ca la Centrul Comercial Zimbru sau Bazar, iar magazinele de firmă pot fi numărate pe degete. Aşa se face că o parte din potenţialii clienţi continuă să meargă la Iaşi pentru a-şi cumpăra haine sau alte produse.