Cu dragoste, preşedintelui scandalagiu

Cineva din Suceava îl iubeşte la nebunie pe preşedintele Traian Băsescu. Şi nu glumesc deloc când afirm acest lucru.
Pe un bloc din centrul municipiului Suceava, la un balcon de la etajul patru, există un banner rămas încă din perioada campaniei pentru alegerile prezidenţiale.
„.. şi eu susţin Traian Băsescu preşedinte”, scrie la aproximativ 12 metri de nivelul solului. Poate că proprietarii încă nu au aflat că alegerile s-au încheiat de aproape patru luni. Sau poate că îl iubesc atât de mult pe primul marinar al ţării, încât vor să transmită acest mesaj întregului oraş.
Mai rămâne ca lângă acest banner să apară şi vreo fotografie cu proprietarii şi preşedintele Băsescu pentru ca ridicolul să fie de-a dreptul sublim.
Mai există şi varianta ca în acel imobil să nu locuiască nimeni, iar bannerul să fi fost uitat de „agenţii” din teritoriu ai şefului statului.
Dacă lucrurile stau aşa, poate se sesizează şi Primăria Suceava şi le arde o binemeritată amendă organizaţiei locale a PD-L.
Poate are omu o borta in balcon si nu a avut altceva cu ce sa o acopere.
asta ultima a fost buna cu amenda aplicata de catre primaria suceava organizatiei pdl.