Shares

Deputatul Gavril Mîrza face obiectul unor investigaţii coordonate de procurorii structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Fostul preşedinte al PSD Suceava, dar şi al Consiliului Judeţean Suceava, este bănuit că ar fi intervenit pe lângă funcţionari publici pentru a-şi ajuta fiul. Mai exact, Gavril Mîrza ar fi vorbit în urmă cu aproximativ 3 ani cu persoane din conducerea Gărzii Financiare Suceava, instituţie desfiinţată între timp, pentru ca un control care urma să aibă loc la firma deţinută de Mircea Mîrza să fie realizat cu mănuşi sau mai bine zis să fie băgat sub preş.

gavril mirza

După toate probabilităţile se pare că este vorba de firma Feromat SRL Şcheia, care se ocupa cu importuri de îngrăşăminte, şi care avea un punct de lucru şi la Dorneşti.

Dacă aceste informaţii se vor adeveri, Gavril Mîrza ar putea fi cercetat pentru cumpărare de influenţă.

În cazul în care va fi pus sub acuzare, actualul deputat PSD poate fi judecat în stare de libertate, iar la finalul procesului se va stabili dacă este sau nu vinovat.

O eventuală solicitare din partea procurorilor DNA de a-l aresta pe Gavril Mîrza ar trebui să treacă prin furcile caudine ale Camerei Deputaţilor, şi asta pentru că fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava are calitatea de parlamentar.