Brigada Diverse

Despre intoleranţă religioasă şi de neam

Miercuri seară am avut parte de o oră de cutremur. Cutremur mistic cu o puternică tentă de intoleranţă religioasă specific secolului al XVIII-lea.

La conferinţa cu tema „Sfinţenie şi Neam – Sfinţii Închisorilor şi Mişcarea Legionară” s-a discutat despre Corneliu Zelea Codreanu şi despre martiriul legionarilor omorâţi în închisorile comuniste. Discursul părintelui Fabian a fost suficient de raţional şi echilibrat, numai că ceea ce a urmat pur şi simplu mi-a făcut pielea de găină.

Microfonul i-a fost cedat călugărului Teodot, de la Mănăstirea Petru Vodă din judeţul Neamţ, care timp de aproape o oră a ţinut o muncă de îndoctrinare cretină.

Principalele sale ţinte au fost masonii şi evreii care conduc lumea şi care nu au ce căuta pe meleagurile noastre. Nu au fost uitaţi nici „papistaşii”, apropo, de când nu aţi mai auzit termenul acesta?, în frunte cu al lor „papă”, care au nenorocit lumea.

După cum spuneam, vreme de un ceas, acest călugăr Teodot a promovat intoleranţa religioasă şi de neam, venind cu exemple din „Doina” lui Eminescu pe care le-a comentat într-un stil abject.

conferinta teodot

 

Sincer să fiu, m-am simţit aruncat în timp cu vreo câteva sute de ani şi stau şi mă întreb dacă asta este Biserica Ortodoxă Română. Nu am auzit nici un moment despre iubirea aproapelui, despre buna convieţuire cu cei care ne sunt alături. Absolut nimic din toleranţa pe care o propăvăduieşte oficial Biserica Ortodoxă Română.

Am auzit, în schimb, despre faptul că sinagogi şi moschei nu au ce căuta prin România, dar şi săgeţi către noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, şi religia acestuia, care nu coincide cu singura acceptată de călugărul Teodot şi cei care-i îmbrăţişează gândirea.

Din punctul meu de vedere, conducerea BOR ar trebui să se delimiteze de astfel de persoane, să meargă chiar până la excomunicare. Nici nu vreau să mă gândesc că adepţii acestor opinii ar putea ajunge să predea religia în şcoli. Atunci ar fi cu adevărat cumplit şi ne vom îndrepta cu paşi repezi spre violenţe fără precedent.

 

Notă: Călugărul Teodot este primul din dreapta

Articole asemănătoare

Back to top button