Shares

Una din cele două gropi de gunoi, zice-se ecologice, va fi înfiinţată pe vârful muntelui, pe Mestecăniş, mai exact.

Proiectul are toate avizele necesare, inclusiv cel de mediu, semnat într-o primă fază în 2009 de reprezentanţii Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului Suceava şi reconfirmat de aceeaşi instituţie în 2010. Din punctul meu de vedere este un proiect criminal, care va avea ca efect distrugerea parţială a ecosistemului din zonă.

Cum naiba să amplasezi o groapă de gunoi pe vârful unui munte? Doar o minte bolnavă ar fi putut găsi o asemenea soluţie, şi, din păcate, Suceava nu duce lipsă de aşa ceva.

groapa gunoi pojorata2

Specialiştii de la Mediu spun că se puteau găsi alte „n” soluţii mult mai bune, pentru că şi gunoiul ăsta pe care-l producem noi trebuie dus undeva, dar nu în vârf de munte.

Oamenii din zonă încep să ia atitudine vizavi de acest proiect, dar cred că deja este prea târziu, pentru că lucrările la viitoarea groapă de gunoi de pe Mestecăniş sunt destul de avansate.

Gheorghe Sologiuc, un tânăr din Câmpulung Moldovenesc, a fost în zonă şi a fotografiat zona, iar imaginile sunt de-a dreptul revoltătoare. Mediul înconjurător aproape că a dispărut, iar mormanele de pământ sunt în contrast total cu pădurile verzi şi păşunile înconjurătoare.

groapa gunoi pojorata3

Alături de fotografii, Gheorghe Sologiuc a postat şi un scurt comentariu. Este trist, dar extrem de real. Iată-l: „În spatele liniilor inamice. Totul a fost făcut pe şest …şi, dintr-odată, un munte mare de steril şi în curând o mare groapă de gunoi făcuta în vârful muntelui care va afecta populaţia din zonă, animalele şi toate apele potabile”.

Pe scurt, fără teama de a greşi, cred că suntem în faţa unui caz Roşia Montană, ce-i drept la dimensiuni mult mai reduse. Pe Mestecăniş nu vor fi cianuri, dar se vor aduna mii şi mii de tone de gunoaie, care numai efecte pozitive asupra mediului înconjurător nu vor aduce.

groapa gunoi pojorata4

Se mai poate face ceva pentru a opri acest dezastru ecologic?

 

Notă: Fotografiile îi aparţin lui Gheorghe Sologiuc, căruia îi mulţumesc că nu a rămas indiferent în faţa acestui masacru.