Dîmbu, un procuror omniprezent

Cu fiecare zi care trece numele procurorului Dumitru Dîmbu apare tot mai frecvent în diferite afaceri penale.
Ultima dată când s-a făcut o asociere cu persoana sa a fost la finele anului trecut. Este vorba de dosarul care-l priveşte pe comisarul-şef Cristian Macsim, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Suceava, pus între timp la dispoziţie, şi în care fostul şef al Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava este acuzat că a muşamalizat un dosar al unui poliţist din zona Rădăuţi.
Şi în ceea ce priveşte dosarul de bază, în care Dumitru Dîmbu este trimis în judecată de procurorii structurii centrale a DNA, lucrurile nu se limitează doar la acest rechizitoriu.
Potrivit actului de sesizare a instanţei, faţă de Dumitru Dîmbu au fost disjunse şi alte dosare penale, unele dintre ele cu privire la infracţiunile de luare de mită, altele care vizează fapte de abuz în serviciu.
Una peste alta, nu este exclus ca numele procurorului arestat în iunie 2014 şi suspendat din funcţie de Consiliul Superior al Magistraturii să mai apară şi în alte cauze penale.
Iar această avalanşă de acuzaţii aduse lui Dumitru Dîmbu nu face altceva decât să confirme opinia generală care persista până acum jumătate de an, potrivit căreia cine avea vreo problemă putea apela cu încredere la serviciile acestuia.
Pentru Dumitru Dîmbu totul e acum la capăt de linie. Nu şi pentru cei care au beneficiat de ajutorul său şi care acum aşteaptă cu înfrigurare vreo citaţie de la DNA.