Falimentul Termica, un bumerang pentru populaţie
Ceea ce preconizam în urmă cu mai mult timp începe să se adeverească. Este vorba de Termica şi problemele cu care se va confrunta municipiul Suceava după ce societatea de termoficare a fost dusă către prăpastie.
Iar cele mai sumbre previziuni încep să prindă contur. Începând de ieri, populaţia racordată la sistemul centralizat al oraşului a rămas fără apă caldă, situaţie care se va menţine cel mai probabil pe tot parcursul zilei de astăzi, dar şi la noapte.
Este doar începutul unei perioade negre pentru populaţie, şi asta pentru că proprietarii noii centrale termice nu vor face cadouri, iar cum datoriile sunt imense nimeni nu-şi va permite să facă asistenţă socială.
Asta ar fi trebuit să ştie şi primarul Ion Lungu în momentul în care a susţinut şi promovat înfiinţarea unui nou producător de energie termică, în detrimentul Termica.
Poate că a fost un cadou pentru Ion Lungu, cu ocazia zilei numelui de ieri, sau poate că cineva încearcă să-l ajute să plece mai repede de la primărie.
Lăsând ironia deoparte, zeci de mii de suceveni sunt umiliţi constant. Şi nu mă refer doar la lipsa apei calde, pentru că imediat ce se va încălzi străzile oraşului se vor transforma într-o imensă mocirlă.
Cu alte cuvinte, o să sărim din lac în puţ, într-un oraş care nu mai este de multă vreme al nostru, ci a ajuns la cheremul unor persoane incapabile să gestioneze problemele curente.
Dacă ar iniţia acum referendumul pentru demiterea primarului Ion Lungu, consilierul local Dan Cuşnir ar avea şanse mari de reuşită.