Firmele de casă ale PSD-ului, cadouri de zeci de milioane de euro în Suceava
Venirea la putere a celor de la PSD nu a rămas fără urmări pe piaţa construcţiilor şi lucrărilor din judeţului Suceava.
Firmele de casă ale social-democraţilor au început să câştige pe bandă rulantă licitaţiile organizate la nivel local, unele dintre ele pe bani mulţi.
Cea mai importantă lucrare este, fără doar şi poate, Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Salcea. Aici, se vor investi 105 milioane de lei fără TVA (adică undeva pe la 29 de milioane de euro), bani care vin atât de la Uniunea Europeană, cât şi de la Guvern, plus de la Consiliul Judeţean Suceava.
Numele câştigătorului a fost anunţat după jumătate de an, dar se pare că pentru membrii PSD nu era nici o surpriză. Cei care se vor ocupa de aceste lucrări sunt Tehnic Asist, o firmă cu sediul în Cătămărăşti Deal, judeţul Botoşani.
Firma a fost înfiinţată în 1997, iar gurile rele spun că la vremea respectivă în spatele administratorilor s-a aflat nimeni altul decât Octav Cozmâncă, tartorul PSD-ist din perioada în care Guvernul era condus de Adrian Năstase, un om care a avut relaţii înalte şi înainte de perioada 2000-2004.
Relaţiile excelente cu mai marii social-democraţi au fost păstrate şi în ultima perioadă, iar declaraţiile senatorului PP-DD de Satu Mare Valer Marian, fost preşedinte al organizaţiei PSD Satu Mare, nu fac decât să întărească ideea că Tehnic Asist a beneficiat de privilegii numeroase.
„Ulterior, numitul Mircea Vasile Govor (n.a. – membru de vază în PSD Satu Mare, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare) a afirmat ca au pus la bătaie pentru referendum 200 de mii de lei (2 miliarde de lei vechi), suma primită la negru de la societatea Tehnic Asist SRL Botoşani (firmă favorizată şi abonată la contracte de asfaltare cu Consiliul Judeţean Satu Mare), căreia i s-ar fi promis în schimb atribuirea de lucrări de către Ministerul Transporturilor condus de Silaghi”, a arătat senatorul Valer Marian în autodenunţul trimis la DNA.
Iar cum licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de modernizare ale Aeroportului „Ştefan cel Mare” din Salcea s-a derulat în perioada în care la conducerea Consiliului Judeţean Suceava se află preşedintele PSD Cătălin Nechifor, nu face decât să sporească suspiciunile că la mijloc ar fi ceva în neregulă.
Iar atribuirea lucrărilor către firmele de casă ale PSD nu se opresc doar la Tehnic Asist. În aceeaşi oală este şi firma 3T Construct Piatra Neamţ, despre care acelaşi senator Valer Marian afirmă că este controlată prin interpuşi de vicepremierul social-democrat Liviu Dragnea.
„În partea a doua a anului trecut, Dragnea a exercitat, în mod direct sau prin intermediul lui Mircea Vasile Govor, presiuni asupra primarului municipiului Satu Mare, Costei Dorel Coica, pentru a atribui firmei 3T Construct Piatra Neamt, cu punct de lucru în Alexandria, controlată de un om de casă al lui Dragnea (pe atunci şi preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman), o lucrare în valoare de şapte milioane de euro din cadrul programului ISPA pentru apă şi canalizare în municipiul Satu Mare, în valoare totală de 108 milioane euro. Primarul Coica nu s-a conformat, licitaţia fiind câştigată de o altă firmă, dar societatea 3T Construct a făcut o contestaţie, care a fost admisă de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Vasile Mircea Govor a afirmat că soluţionarea favorabilă a contestaţiei ar fi fost aranjată de către Dragnea la CNSC””, este declaraţia fostului preşedinte al PSD Satu Mare.
Iar numele firmei 3T Construct apare de câteva zile şi la Suceava. Mai exact, la Fălticeni, acolo unde Primăria este condusă, cum se putea altfel, de un social-democrat, Cătălin Coman.
Este vorba de un proiect de aproape 24 de milioane de lei, fără TVA, derulat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Operaţional Sectorial, şi care prevede lucrări pentru reabilitarea a zece kilometri de reţea de apă, extinderea cu 16 kilometri a reţelelor de apă, reabilitarea a trei rezervoare, reabilitarea a 1,8 kilometri reţea de canalizare şi extinderea cu 22,7 kilometri a reţelelor de canalizare, construirea a cinci staţii de pompare a apelor uzate.
Să mai spună cineva că PSD nu munceşte pentru binele sucevenilor.
Era foarte limpede ca acesti gangsteri vor calca pe cadavre si pe morminte inchise, fara remuscari sau mila , ca sa jefuiasca tot. Hiene flamande si necrofage. Stiu, deasemenea, ca marii jurnakakisti din Suceava, cu tropetele lor cu tot, faceau spume la gura pe vremea lui Flutur daca acesta era banuit ca da un suc cu dedicatie cuiva, iar acum vad ca acestia, cu foarte mici exceptii, acum cand este vorba de zeci de milioane de euro, tac si-si ling cuminti cacateii din troaca. Ce mari televiziuni , dar ce deontologi ireprosabili.
sc TA SRL Botosani o firma care umfla preturile prin acte aditionale la greu si calitatea este la pamant, se spune ca u o mare sustinere, pe vreme a PDL, lucrala Botosani ptr ex presedintele portocaliu, Tibuliac, acum lucreaza pt PSD, PNL…nu conteaza, comisionul se da…..nimeni nu cerceteaza aceasta societate, este suspect, deci cine este in spatele ei? vedeti ce lucrari a facut si pe ce bani, fata de valoarea initiala a contractelor! mafia conduce RO. In loc sa se ia de acest gen de societati, institutiile statului, presa, sunt platiti sa se ia de acele societati care fac concurenta SC TA bT, deci jaf, mafie si mafie de la un capat la altul. Comisionele vorbesc.