Brigada Diverse

Flutur, acuzat de atitudini dictatoriale în PD-L

Dictator. Aceasta este acuzaţia adusă lui Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi vicepreşedintele PD-L.

Şi nu vine din partea reprezentanţilor opoziţiei, ci chiar din sânul propriului partid. Deputatul ieşean Daniel Oajdea a lansat în cotidianul „Ziarul de Iaşi” o serie de acuzaţii dure la adresa lui Flutur, dar şi la adresa colegilor săi, pe care i-a catalogat drept servili.

Supărarea lui Oajdea a plecat de la faptul că preşedintele organizaţiei locale, Petru Movila, a fost înlocuit cu senatorul Dumitru Oprea, un personaj de la care Agenţia Naţională de Integritate vrea să confişte 90.000 de euro pe care acesta nu-i poate justifica.

„Schimbarea preşedintelui s-a produs cu susţinerea directă a lui Gheorghe Flutur. Având o funcţie importantă în partid, Gheorghe Flutur a reuşit canalizarea unor resurse guvernamentale importante către Suceava, în detrimentul celorlalte judeţe. În ultima perioadă, decalajul economic dintre Iaşi şi Suceava devine tot mai vizibil. E limpede că, pentru funcţiile făcute cadou, conducerea filialei PDL Iaşi va avea mereu o atitudine servilă faţă de liderul din Suceava şi nu va apăra interesul Iaşiului. Întrucât am atras atenţia că am primit sesizări care îl prezintă pe domnul Flutur într-o lumină nefavorabilă, capetele plecate numite la Iaşi au dorit să-şi arate recunoştinţa faţă de protectorul lor, propunând excluderea mea”, a declarat Daniel Oajdea.

Faptul că sunt aduşi bani spre Suceava nu ar fi nici o problemă, ba chiar ar trebui să-l lăudăm pe Flutur pentru asta, numai că atitudinea lui faţă de colegii din PD-L Iaşi este similară şi cu cei din PD-L Suceava, iar cei care nu stau cu capul plecat simt din plin consecinţele nesupunerii.

Articole asemănătoare

3 Comentarii

  1. Am asteptat cu o anumita curiozitate sa vad reactii la aceasta postare a dvs.,domnule Sandrinio,din pacate la noi lumea chiar crede ca Flutur „aduce bani” si ca se zbate,se bate cu toti pentru iubita noastra Bucovina,careia îi poarta cu demnitate iţarii si bundiţa (niste imense kitsch-uri,fie vorba intre noi,recuzita de ţopârlani pedelisti)… S-ar putea scrie un hectar numai despre asta dar eu ma multumesc sa atrag atentia ca Flutur nu aduce bani ci duce bani,in pusculita de partid si in cea personala.
    Vad ca si dvs. il creditati cu aceste fapte de arme,inseamna ca ofensiva sa de imagine,continua si jegoasa,facuta cu gazetele de perete Monitorul,Crai Nou si Obiectiv,Jupanul kaghebist,chiar produce efecte !
    Ar fi suficient sa cititi si sa analizati comunicatul Directiei Judetene de Statistica cu rezultatele statistice ale judetului pe semestrul I , ca sa vedeti ca asa-zisele succesuri ale gauleiter-ului nu exista,ca totul este un mare dezastru,ca Suceava sta bine doar la constructii rezidentiale,ca importurile au crescut enorm iar exporturile au scazut,ca la toti indicatorii stam prost spre foarte prost si ca suntem – orice ar zice Oajdea,alt pedelist viermanos – la fel de atragatori ca si Vasluiul sau Botosaniul,in urma Iasiului,a Bacaului si a Neamtului. Suntem pe locul 10 la turism in conditiile in care CJ s-a transformat in agentie de turism si,mai ales, prin comparatie cu perioada de dinainte de 1989 cand eram pe locul 3 (trei) pe tara ,dupa Valea Prahovei si Litoral… Are vreun merit Schmetterling ca exista pe aici niste manastiri,el sau ciracii sai sectanti Orest Onofrei si Ionut Balan??
    Cum devine cazul cu trenul de epoca,marele sau tun turistic de anul acesta, care a inregistrat pierderi de 13.000 Euro?
    Domnul Flutur,marele dictator cum il vede panarama de Oajdea,are insa se teme de efectul Apostu,de la Cluj… Va dati seama,cand totul este construit ca ceasul,cand faci fifty-fifty cu coana Nuti in considerarea faptului ca mama mă-sii (adica bunica-sa…) este de pe aici,sa te dea in gat o oarecare Aspazia Droniuc??? Pai daca se intampla la fel si pe aici? Ca doar acesta este patentul,nu-l sparge nenea DNA pe balan strangandu-l de koaie pe orest ci pe un oarecare,că neamul lui Droniuc nu s-a stins…
    S-auzim de bine herr Schmetterling,Droniuc of Suceava este pe-aproape! La ce ne-a folosit,nu-i asa,ca ne-am dat cu piticania Boc???

  2. P.S. Ar trebui sa ne fie rusine sa -l laudam,eventual,pe Flutur ca ar aduce bani in detrimentul altor judete… Intr-o tara normala,europeana, functioneaza la nivelul administratiilor locale principiul solidaritatii,al subsidiaritatii! Nu este un concurs cine-pacaleste-pe cine,adica herr Schmetterling pe mos Bodranga de la Iasi…Nu avem nevoie de un hatârgiu care ar aduce bani pentru ca are el cunostinte si e mai hoţ – ceea ce nu se contesta – ci de dezvoltare economica. Nu de raderea padurilor si a cailor ferate,nu de ţopârlani cu apucaturi care frizeaya balamucul ci de politicieni responsabili! Acuma inventeaza regiuni,s-ar cupla cu Botosaniul… Poate doar cu asezamantul de la iesirea spre Saveni,i-ar sta bine intr-o garsoniera acolo.

  3. Da la acest capitol adresat domnului Flutur ma inclin in fata ta domnule Kuku dar doresc din suflet sa te cunosc in persoana deoarece eu i-am facut absolventi ai Academiei de Minciuni din Romania dar dintr-o greseala gramaticala pe care am avut-o eu din neatentie iar d-ta cu pionezele la adresa d-nei Sofia nu am fost pe aceeasi lungime de unda dar ti-am spus persoana caruia te-ai adresat se potriveste la nume cu mine .Eu sincer declar in public,ca sufar de pe urma acestei politici nesimtite care conduce Romania,dar nu avem ce face pana cand nu-i ia dracu.Eu iti urez succes in lupta impotriva lor dar nu vreau sa ma jignesti pe mine care nu am nici o legatura cu ei nici ca neam nici ca religie ,nici ca pregatire profesionala.La acest capitol mi-ai placut si tin aproape de tine cu toate ca ne-amjignit reciproc involuntar.Am si eu o rugaminte :Nu o mai jigni pe d-na Sofia pentru ca eu ii iubesc nespus de mult vocea sa inconfundabila,dar javrele politice ca intotdeauna se folosesc de cantareti pentru a-si atinge scopul.Drept recunostinta din partea mea i-ti spun Bravo de o mie de ori si sa-ti dea Dumnezeu castig de cauza caci golanii politici sunt multi.La acest capitol m-ai uns la inima.Cu stima si respect pentru curajul tau Dr.ing .zoot. Bara Vasile din Vicenza Italia.Pa.

Back to top button