Flutur şi idolatrizarea lui Băsescu

Într-o conferinţă de presă susţinută ieri, Gheorghe Flutur a înfierat o acţiune susţinută chipurile de conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) Suceava şi care conţinea informaţii denigratoare la adresa preşedintelui Traian Băsescu. În populismul său fără margini, Flutur a vânturat doar „hârtia denigratoare”, fără s-o arate cuiva.
Astăzi dimineaţă am intrat în posesia manifestului, sau cum vreţi să-l mai numiţi. L-am citit cu atenţie de câteva ori să văd unde sunt acele denigrări şi sincer să fiu nu le-am găsit pe nicăieri. Pe parcursul a trei pagini se vorbeşte despre nerealizările lui Traian Băsescu şi modul în care acesta a îngropat transporturile din România, despre implicarea familiei sale în diferite scandaluri, despre politica externă dezastruoasă, dar şi despre încercarea de aservire a puterii judecătoreşti. Totul este prezentat într-o manieră civilizată, fără atacuri la persoană, injurii sau alte grosolănii.
De exemplu, din document aflăm că premierul Emil Boc a ridicat bugetul instituţiei prezidenţiale, iar „grădina de la Cotroceni va înghiţi fonduri suplimentare de 60.000 de euro”. De asemenea, 50.000 de euro vor fi cheltuiţi pentru sfeşnice şi candele, iar alţi 25.000 de euro se vor duce pe o şalupă rapidă.
„Preşedintele Traian Băsescu ne costă un milion de euro pe lună, iar un alt milion ne costă avionul prezidenţial”, este concluzia trasă de autori la capitolul „Respectul pentru banul public”.
În material mai este amintit şi modul cum a avansat Traian Băsescu, adică „printr-un şir neîntrerupt de trădări”, dar şi faptul că a declanşat acţiunea de condamnare a comunismului sfârşind prin a transforma totul într-un „instrument de intimidare, de compromitere a adversarilor politici, de tulburare a apelor şi de manipulare”.
Tot aici se vorbeşte şi de atacurile frecvente ale preşedintelui României la adresa Justiţiei. „Subordonarea Justiţiei i-ar oferi imunitate. Lui, familiei lui şi cercurilor de interese nelegitime”, se arată în document.
Autorii, cel mai probabil social-democraţi, nu uită nici perioada în care Traian Băsescu sau prietenii acestuia s-au aflat în fruntea Ministerului Transporturilor.
„Traian Băsescu a avut nu mai puţin de cinci mandate la Ministerul Transporturilor. Împreună cu cei mai apropiaţi colaboratori ai săi, Dobre, Boagiu şi Berceanu, Băsescu a deţinut în total pentru PD opt mandate, adică cea mai lungă perioadă din istoria de după 1989 a acestui minister”, se arată în „hârtia denigratoare”. Rezultatul: distrugerea flotei, în materie de autostrăzi suntem pe ultimul loc în Europa, calea ferată este în colaps, iar starea transporturilor aeriene este jalnică.
La capitolul politică externă este amintit faptul că preşedinţii SUA şi Rusia, cele mai importante puteri mondiale nu au efectuat nici o vizită la Bucureşti în perioada mandatului lui Traian Băsescu. Nici relaţiile cu vecinii Ucraina şi Moldova nu sunt considerate un succes pentru şeful statului, aici fiind amintite eşecurile „Voronin” şi „Canalul Bâstroe”. Concluzia materialului, subliniată încă de la început este că avem un preşedinte „imoral”.
După ce am parcurs documentul nu-mi rămâne decât să constat că Flutur s-a supărat ca văcarul pe sat. Poate o fi avut altă logică, ceva de genul dacă află Băsescu despre document iar eu nu am luat atitudine o să fiu urecheat. Aşa că, a reacţionat aproape instantaneu.
Mai grav este că a dat şi verdictul asupra vinovaţilor pentru distribuirea „hârtiei denigratoare”: directorul de la APIA Suceava, un anume Ionel Murariu.
Nu bag mâna în foc că Murariu este străin de subiect, deşi a negat implicarea sa şi a instituţiei pe care o conduce, dar până una alta nu există nici o dovadă în acest sens.
Şi chiar dacă Murariu distribuia acest document în timpul liber, care era problema? Poate Flutur a uitat că la alegerile europarlamentare din acest an i-a trimis pe teren pe toţi şefii de instituţii descentralizate din judeţ aflaţi sub tutela PD-L pentru a face campanie în favoarea acestui partid şi Elenei Băsescu.
Gheorghe Flutur nu poate accepta că distribuirea unor astfel de hârtii face parte din jocul politic, iar spre deosebire de găleţile portocalii distribuite în campaniile precedente înseamnă un pas mare spre civilizaţie.