Shares

Constantin sau Costel Bujoreanu este un nume cunoscut în târgul nostru. Pe lângă afacerile din domeniul petrolier, derulate pe firma AUTO OIL 2000 SRL Bosanci încă de pe vremea lui Severin Tcaciuc, el derulează operaţiuni şi în alte domenii, în special închirieri de spaţii. După ce s-a îmbogăţit cu această firmă, Costel Bujoreanu a reuşit să cumpere fosta fabrică „Zimbru”. A împărţită-o pe bucăţi şi apoi a trecut la afaceri la bucată.

Din fostele hale şi curţi ale societăţii a reuşit să obţină un preţ convenabil de la reprezentanţii Kaufland.

Centrul Comercial „Zimbru” s-a dovedit o adevărată mină de aur, chiria încasată lunar de aici fiind un venit consistent, mai ales pe aceste vremuri de criză.

În fine, peste toate acestea s-a adăugat afacerea cu fostul sediu administrativ al SC Zimbru SA Suceava. Închiriat pentru o perioadă de trei ani Ministerului Public din România, adică Parchetelor, clădirea de 1.400 mp i-a adus un venit net de circa 250.000 de dolari. Ulterior, în 2006, clădirea a fost vândută către Poliţia Suceava pentru fabuloasa sumă de 3 milioane de euro, inclusiv TVA. Este o afacere care a ajuns şi pe masa DNA şi din care Costel Bujoreanu recunoaşte că a câştigat, dar „doar conjunctural”.

Costel Bujoreanu

Ca un magnat local care se respectă, Bujoreanu subvenţionează şi o echipă locală de fotbal. Este vorba de Rapid CFR Suceava, formaţie unde a pompat bani grei în ultimii ani, de multe ori doar pentru a-şio satisface orgoliul de a intra în teren, deşi condiţia fizică nu-l recomandă pentru acest sport.

Un amplu material despre acest subiect puteţi citi în Monitorul de Suceava de mâine.