Ipocrizia lui Lungu

Nici usturoi nu a mâncat şi nici gura nu-i pute. Aşa sună o vorbă din popor, pe care primarul Ion Lungu o foloseşte tot mai des când trebuie să scape de barabula fierbinte.

Ultima ieşire pe gazonul plin cu panseluţe a vizat echipa locală de fotbal. Primarul a ţinut morţiş să le spună tuturor sucevenilor care vor să-l asculte că nu are nici o implicare în transferurile celor mai buni jucători ai formaţiei, Roheţki şi Onciu. Mai era un pic şi primarul ar fi fost în stare să jure că nu l-a văzut în viaţa sa nici pe omologul său de la Piatra Neamţ, acel domn simpatic pentru microbişti, care-l ştiu mai mult sub numele de „Pinalti”.

Doar un naiv poate crede că Ion Lungu este străin de plecările celor doi fotbalişti.

Şi mai naivi trebuie să fie cei care mai cred că la clubul de fotbal din Suceava se ia vreo decizie importantă fără acordul primarului.

Era mult mai cinstit ca Ion Lungu să iasă şi să spună că nu mai sunt bani pentru finanţarea echipei, iar transferul celor doi jucători este încă o gură de oxigen pentru un naufragiat care trage să moară.

Probabil că opinia celor 30 de oameni din galerie a contat mai mult, sau mai bine zis teama ca aceşti 30 de oameni să dea tonul scandărilor anti Lungu la meciurile de pe teren propriu.

S-a mai întâmplat şi în ultima etapă a campionatului trecut, când o parte a tribunei l-a fluierat pe primar, iar acest lucru nu a fost digerat prea bine.

Dar, din moment ce primarul Ion Lungu, preşedintele Ion Lungu şi, în curând, jucătorul Ion Lungu centrează, dă cu capul şi mai stă şi în poartă, doar proştii mai pot crede că transferurile lui Roheţki şi Onciu sub Pietricica nu au legătură cu biroul edilului. Sau telefonul său. Doar pixul a fost al altuia.