Brigada Diverse

Fraude cu fonduri europene la Universitatea din Suceava

Fondurile europene accesate de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava au ajuns şi în buzunare particulare. Cam asta este concluzia reprezentanţilor Departamentului pentru Luptă Antifraudă (DLAF) din cadrul Guvernului României după un control întreprins la Suceava în cursul anului trecut.

„Deoarece au fost identificate posibile nereguli, precum şi aspecte de natură penală, dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava”, se menţionează într-un comunicat al DLAF.

Proiectul cu semne de întrebare are o valoare de 75.000 de euro şi se intitulează „Centrul de training ocupaţional pentru şomeri CENTROS Suceava”, finanţarea fiind asigurată prin programul PHARE 2003.

După câte se pare, titularul proiectului este Aurel Burciu (foto sus), nimeni altul decât prorectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, astfel încât cele mai multe bănuieli se îndreaptă împotriva acestuia.

Până în prezent nu a fost pusă sub acuzare nici o persoană, dar procurorii DNA Suceava au ajuns la faza actelor premergătoare şi urmează ca în curând să stabilească cine se face vinovat pentru furtul banilor proveniţi din fonduri europene.

Cei 75.000 de euro trebuiau folosiţi pentru susţinerea unor cursuri de informare şi consiliere psiho-socio-profesională a şomerilor şi integrarea acestora pe piaţa socială, dar după câte se pare aceste obiective nu au fost îndeplinite, deşi banii s-au încasat integral.

Articole asemănătoare

2 Comentarii

  1. „cursuri de informare şi consiliere psiho-socio-profesională a şomerilor şi integrarea acestora pe piaţa socială, dar după câte se pare aceste obiective nu au fost îndeplinite, deşi banii s-au încasat integral”…sandule, cum sa se indeplineasca obiectivele, daca nu sunt locuri de munca in suceava.poate de aia ca somerii reali/fictivi au ramas tot someri………

  2. Este evident ca banii ajung si in buzunare particulare, doar sunt prevazute salarii in cadrul proiectelor. Acum depinde de cuantumul acestora. Sunt proiecte in care se iau salarii de mii de euro pe luna si proiecte unde salariile sunt foarte mici.

Back to top button