Hoţia Symmetrica

Oamenii dintr-un oraş întreg sunt luaţi de proşti de reprezentanţii unei firme. Se numeşte Symmetrica şi se ocupă cu montarea pavelelor, pe trotuare, prin parcări şi, în curând, prin sufrageriile sucevenilor.
Ultima mostră de hoţie marca Symmetrica Vereşti se derulează zilele acestea la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Conducerea acestei unităţi, prin managerul Vasile Rîmbu, a anunţat cu mare pompă o amplă investiţie de modernizare. Pe lângă reabilitarea acoperişului, a instalaţiilor sanitare şi termice şi a secţiei de Psihiatrie, proiectul mai prevede şi cosmetizarea curţii interioare a Spitalului.
Potrivit informaţiilor oficiale, amenajarea unor gherete, schimbarea porţilor de acces în Spital şi refacerea aleilor pietonale şi de acces auto costă 1 milion de lei, adică în jur de 250.000 de euro.
Banii provin de la Consiliul Judeţean, pe filiera PD-L a lui Gheorghe Flutur, iar după modul în care se lucrează în curtea Spitalului Judeţean Suceava este clar că o parte din bani se vor întoarce la partid pentru campania electorală.
Contrar celor mai elementare norme, pavelele sunt montate de muncitorii de la Symmetrica direct peste asfaltul vechilor trotuare, parcări şi căi de acces auto. Nisipul este aruncat direct peste asfalt, iar apoi sunt montate pavelele într-o grabă suspectă. În mod normal, asfaltul ar trebui decopertat şi transportat de Symmetrica la groapa de gunoi. Asta înseamnă costuri suplimentare şi timp pierdut. Aşa că, aceste costuri se vor regăsi în facturile pe care Spitalul Judeţean Suceava condus de finanţistul Vasile Rîmbu le va plăti repede-repejor către Symmetrica, firma de casă a primarului Ion Lungu.
Ce mai contează că aceşti bani provin de la Consiliul Judeţean Suceava, adică din buzunarul nostru al contribuabililor. Important este ca nişte şmecheri de moment să-şi facă plinul. Viteza de execuţie a lucrărilor se justifică şi prin incertitudinea privind alegerile prezidenţiale din noiembrie. Un alt preşedinte în afara lui Traian Băsescu ar însemna alţi şefi la instituţiile deconcentrare, iar banii din contracte nu vor mai putea fi împărţiţi cu generozitate între PD-L-işti. Aştept ziua în care pavelele vor fi montate direct pe asfalt şi nu doar pe trotuare, ci şi pe bulevarde, iar Suceava îşi va schimba numele în Symmetrica.
Recomand melodia Zorile din Galati – Cu toporu’ si cutitu’
Am o intrebare: si de unde stii tu ca acele costuri de care vorbesti o sa apara in factura? Sandrinio te credeam impartial.
Multumesc in primul rind ca ma citesti. In al doilea rind sa stii ca chiar vreau sa fiu impartial, nu sint nici rosu, nici portocaliu, doar am semnalat niste anomalii care sint evidente pentru orice om din acest tirg. Sper sa ma insel eu, dar dupa cum ii cunosc pe oamenii care trag sforile si dupa cit sunt de avizi dupa bani am convingerea ca nu gresesc. Daca voi gresi am sa fiu primul care isi va cere scuze si va recunoaste.
Impartial? hahahahahahahahahahah E rosu de emotie mai ales de cand a inceput campania electorala.
Nu stiu de ce ti-am dat impresia ca as fi rosu de emotie, asa cum spui tu. Nu ma impresioneaza nimic si nimeni in politica romaneasca. Tot ce vreau e ca societatea noastra sa evolueze. Din pacate, acum coborim vertiginos, iar eu vreau sa trag un semnal de alarma. Se poate ca uneori sa nu fiu total impartial, si nu cred ca nimeni pe lumea asta ar putea s-o faca. Cred ca pastrez un anumit echilibru si e normal ca persoanele aflate in fruntea unor institutii sa fie criticate mai mult decit cele care stau in opozitie, pe rol de chibiti. Cind se vor schimba sefii voi fi la fel de critic si vigilent si cu noii veniti.
Ioane ai vazut cum a fost cu ciobanii la Bucuresti astazi? E doar inceputul. Tare mi-e frica sa nu fie linsat vreun cacanar de asta de cere voturi pe la vreo adunare electorala cu tot cu aplaudacii lui.
bah da unde ati vazut voi sa se sape asfaltul ca sa se puna nisipu pe glod??? sandrinio esti constructor cu facultatea la st.cel mare suceava???!!!
dle sandrinio,daca imi spui si mie reteta de montaj a pavelelor promit sa iti dau banii cat ar costa decopertarea intregii curti a spitalului vechi;asta fara a fi pdlist sau simpatiant al cuiva,dar chiar sunt indignat pt ca,pavelele se monteaza pe un teren betonat,apoi se aseaza un strat de nisip si api pavele.Deci,cred ca baietii sunt acuzati degeaba..Defaini pe toti,oricand,fara motiv,doar de dragul de a fi rau;asta nu e presa,e tonomat de euro…si chiar dak nu sunt simpatizant portocaliu,oricum pe Base il sustin,sincer.Daca nu iese el presedinte,cu prostanacul sau celalalt,fara permis de conducere,emigrez in Ucraina…
Ma bucur ca putem vorbi civilizat. Dar eu ma gindesc ca in momentele cind ploua apa trebuie sa se scurga, in pamint preferabil. Iar daca ai asfalt sub nisip nu stiu ce ce intimpla. E o simpla parere. Poate ma insel. Cit priveste alegerile, chiar nu cred ca vim trai mai bine, fie ca o fi Basescu, Geona, sau nu stiu cine. Dac ai motive sa ma combati, iti stau oriocind la dispozitie. Multumesc pentru intelegere.
nu sunt constructor dar gindesc ca normal nu e sa se puna pavele pe asfalt. se spala nisipul de sub ele si apoi joaca.in plus am vazut cind s-au pua pavele pe str cutea veche , in parcul central si in fata bancii comerciale si nu s-au pus pe asfalt.o betonare anteriora punerii pavelelor implica costuri mai mari.
Nu intelegem de ce te-ai intors din Ucraina mai barosso…poate pt. fctia de director tecnic la firma aia de kko?
in mod sigur sunt bani deturnati pt campanie. cu 250000 euro poti construi un bloc.la cite poze cu piratul chior, prostanacul si crin am vazut prin tirg si prin judet si inchipuindu-mi cite or mai fi in toata tara stau si ma gindesc ca, cu banii cheltuiti pentru ele si cu toata manopera consumata pt afisaj si tot ce implica campania electorala se puteau platii subventiile fermierilor.cine are de votat si-a facut o parere in astia 5 ani si va vota in consecinta.prea multi bani cheltuiti in zadar.sa dea Dumnezeu ca viitorul presedinte sa fie pt popor dar ma indoiesc…
Sandrinio mamicule, pune mana pe carti si, nu arunca cu noroi inainte de a cunoaste toate detaliile, atat tehnice cat si combinatiile de care spui ca ar fi prinse nu stiu ce lucrari in devize, s.a.m.d.
in primul rand sandrino dle mai informeaza-te ca vad ca toata lumea ati preluat treaba asta cu Ion Lungu.. se cam duce impartialitatea. de parca Symmetrica ar fi a lui. Au castigat si ei licitatia cinstit si te iei de ei acum de calitate si etc.