Shares

Sâmbătă, de 1 Mai, preşedintele PSD Suceava Gavril Mîrza mi-a dat un nou motiv pentru care consider că nu mai are ce căuta în fruntea celui mai mare partid de opoziţie.

Gavril Mîrza nu mai face opoziţie. De fapt, cred că nu a făcut niciodată. Obişnuit cu aerul tare al puterii, şeful social-democraţilor suceveni nu ştie cum se dă lupta în tranşee. Înseamnă să înghiţi şi praf, când afară e caniculă, dar şi să intri în mocirlă până la brâu, când afară plouă.

Ori, Gavril Mîrza nu face nici una nici alta. Din scaunul său de general închipuit preferă să cheme ziariştii la sediul partidului pentru a spune banalităţi de care e sătulă lumea.

Şi nici măcar în banalităţi nu e suficient de tranşant, de vreme ce solicită ori demisia, ori demiterea actualului Guvern. Dacă ar dori să fie un politician adevărat, Mîrza s-ar ocupa cu iniţierea moţiunilor de cenzură, s-ar lua la trântă cu Gheorghe Flutur, aşa cum o făcea actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava de câteva ori pe săptămână în perioada 2000-2008.

Revenind la Ziua Muncii de sâmbătă, PSD Suceava a dovedit că nu ştie să reacţioneze şi să atragă atenţia opiniei publice. Pichetarea Consiliului Judeţean Suceava de către consilierii PSD nu a mai avut loc aşa cum s-a anunţat în urmă cu câteva săptămâni, dar nici o altă acţiune vizibilă nu a mai fost organizată. Măcar de-ar fi dat mici şi bere, în ciuda interdicţiilor de la Bucureşti, şi tot ar fi sărit în ochi. Sunt convins că toate televiziunile şi ziarele naţionale ar fi consemnat evenimentul şi astfel l-ar fi eclipsat pe Flutur măcar o dată în ultimii ani.

Ce-i drept, Mîrza a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat în fruntea PSD Suceava, dar dacă îşi va pune în funcţii oameni pe care să-i manevreze aşa cum vrea el înseamnă că partidul va avea o mare problemă.

Nu ştiu cum ar putea recâştiga puterea cei din PSD cu acest non-combat şi cu oameni din vechea gardă, dar până la urmă totul depinde doar de voturile din 15 mai.