Brigada Diverse

Încotro?

Se poate şi mai rău? Întrebarea universală pe care ne-o adresăm nouă sau celor din jur are un răspuns. Depinde doar de starea de spirit a celui care îşi dă cu părerea despre viitor.

Din punctul meu de vedere, şi încerc să fiu cât mai echilibrat, răspunsul este unul singur: „Da, se poate şi mai rău!”.

Tot ceea ce se petrece nu doar în Suceava, ci în toată România nu-mi dă speranţe că vom putea urni căruţa din loc. Pur şi simplu nu ştiu cum am putea-o scoate din mocirlă.

În jur nu există decât lucruri găunoase, iar dacă cineva încearcă să creeze ceva, să vină cu idei constructive, este adus imediat la tăcere. Iar tăcerea se poate traduce prin foarte, foarte multe variante, plecând de la faliment şi până la constrângerea de a urma „calea cea dreaptă”.

Bunăoară, sportul sucevean a ajuns într-o stare deplorabilă, cum nu a fost niciodată în istorie. Fotbalul se mimează, handbalul se zbate şi el în mocirlă, fără să mai vorbim de rugby, un sport cu tradiţie în oraş, care este şi el în mediocritatea ligii secunde, iar dacă va dispare şi plăcerea de a-l practica, într-o bună zi se va întâmpla şi asta, vom trăi doar din amintiri.

Până acum câţiva ani, tribunele stadionului „Areni” erau aproape pline. La fiecare meci veneau câteva mii de spectatori, ceea ce nu se mai întâmplă în prezent, semn că oamenii s-au săturat să mai vadă un circ ieftin şi de prost gust.

Nu este singurul domeniu unde totul e la alibi. Întreaga societate se bazează pe ce o fi, eventual să mai pice vreun proiect european sau vreo pleaşcă de la Guvern.

Am auzit şi varianta că Suceava a fost şi trebuie să rămână un oraş comercial. Fals. Asta se petrecea acum câteva sute de ani, când, într-adevăr, exista câte un nod comercial important pe o rută de tranzit dintr-o zonă în alta.

În ziua de azi, când globalizarea a ajuns şi la Izvoarele Sucevei, iar marile lanţuri de magazine sunt peste tot, nu văd cu ce mai poate concura Suceava. Apropo, v-aţi dat seama că Suceava este peste Botoşani, asta ca să dau doar exemplul cel mai apropiat, măcar la nivel comercial?

padure macelarita

Recapitulând, Suceava nu are sport, iar în domeniul comercial nu întrevăd nimic spectaculos care să relanseze oraşul.

Ar mai fi turismul, o monedă care se bate tot mai mult în ultimii ani. Ceea ce se petrece la noi poate fi numit mai mult turism de subzistenţă, care depinde foarte mult de capriciile vremii. În această iarnă, care a durat vreo două săptămâni, hotelierii şi proprietarii de pensiuni aproape că au falimentat. Facturile au venit invers proporţional cu numărul de turişti, iar asta s-a simţit în bugetul fiecărui operator.

Nici Paştele nu a adus un aflux important de turişti, iar după minivacanţa de 1 mai totul va intra în amorţire până la vară. Cu alte cuvine, jumătate de an catastrofal pentru operatorii de turism din judeţul Suceava, la care se vor mai adăugă şi lunile de toamnă, moarte prin definiţie, iar dacă zăpada va întârzia până în 2015 se poate spune că turismul a avut două luni dintr-un total de 12.

Agricultura pare ultimul El Dorado, spre care se înghesuie mai nou sute de persoane dornice să dea lovitura. Dar şi aici, cred că suntem deja cu un pas în urmă, după ce italieni sau austrieci au pus mâna pe mii de hectare din terenurile arabile ale judeţului, iar situaţia este pe cale să se schimbe în şi mai rău într-un timp nu foarte îndelungat.

Despre industrie nici nu are sens să mai aduc vorba, aşa că singura industrie adevărată a judeţului Suceava, cea mai mare fabrică poartă numele de Direcţia Silvică Suceava. Dar cine crede că pădurile ne vor salva este într-o mare eroare. Nu vor putea să ne ajute nici măcar aşa cum i-au ajutat pe stră-străbunicii noştri. De bine de rău, aceştia îşi găseau adăpost pierzându-şi urma prin codrii falnici de brad. Noi unde să fugim? După cioate?

Articole asemănătoare

Citiți de asemenea
Close
Back to top button