Bârfe

Mina de sare de la Cacica, pe cale să fie omorâtă de camarila PSD

Chiar dacă are încă resurse uriaşe, mâna de sare de la Cacica ar putea fi închisă în curând.

Interesele din jurul acestui obiectiv sunt enorme, iar dacă se va ajunge la sistarea activităţii trebuie să privim cu atenţie spre greii din PSD.

Lovitura de graţie este pe cale să fie dată de apropiaţii lui Viorel Hrebenciuc, unul dintre cei mai importanţi lideri social-democraţi.

Concret, pentru a reduce cheltuielile pentru sarea extrafină livrată pentru piaţa din România, iar Cacica este singurul loc care produce aşa ceva în ţara noastră, este nevoie de o serie de investiţii în retehnologizare.

Prin aceste investiţii s-ar reduce costurile şi sarea de Cacica ar putea concura mult mai eficient cu sarea adusă din import la preţuri foarte mici.

Numai că, reprezentanţii de frunte ai Salrom se pare că nu agreează această variantă şi intenţionează să investească într-un alt loc. Iar acel loc se numeşte Chimcomplex SA Borzeşti, o societate aflată foarte aproape de mina de sare de la Tg. Ocna.

De la mină către acest combinat chimic există o conductă care transportă saramura folosită pentru fabricarea diferitor produse, numai că firma ar vrea să pună mâna şi pe producţia de sare extrafină.

Scenariul sună cam aşa: Ştefan Vuza, actualul proprietar al Chimcomplex SA Borzeşti pare să-i fi convins deja pe prietenii săi influenţi, respectiv Viorel Hrebenciuc şi Dan Voiculescu, de oportunitatea implementării unei tehnologii avansate la societatea sa din judeţul Bacău.

cladire salina cacica

Iar dacă firma va dovedi că este mai eficientă, cel puţin la preţ, faţă de Cacica, atunci nu mai este decât un singur pas până când sarea va ajunge pe piaţa din România de la Tg. Ocna, via Borzeşti.

Este un scenariu care multora le dă fiori, dar care este pe deplin realizabil, mai ales că şi actualul director al Salrom este tot din Tg. Ocna şi ar avea tot interesul să mute centrul de greutate din domeniul sării destinată consumului către locul de obârşie.

Dacă se va ajunge la închiderea exploatării de sare de la Cacica, aproape 100 de oameni vor rămâne pe drumuri, fără a mai pune la calcul efectele pe termen lung ale acestei decizii.

Oricum, soarta angajaţilor de la Cacica nu este deloc roz nici acum, aceştia primind salariile diminuate cu 20-25% de aproximativ doi ani.

Mina de sare de la Cacica a fost dată în funcţiune în 1798, iar de atunci a funcţionat fără întrerupere. 

Articole asemănătoare

Un Comentariu

  1. In acest articol e prea pe fata comanda politica.Banuiesc ca si pe tine te cam doare la basca de golanii din politica dar nu poti cobori stacheta demnitatii umane numa de dragul a cativa galbeni. Nu poti urca culmile lumii facand compromisuri de 2 lei.

Citiți de asemenea
Close
Back to top button