Jegoșii

De câteva săptămâni scriu despre abuzurile celor de la ENEL privind racolarea de clienți de la E.ON. O practică murdară și jegoasă, făcută cel mai probabil cu acord tacit de la nivel central. Am scris mai multe materiale în ”Monitorul de Suceava” despre acest subiect, inclusiv despre un client care a semnat un contract cu această companie, deși era mort de doi ani. De fiecare dată am cerut punctul de vedere al celor de la ENEL. Miercuri, le-am solicitat un punct de vedere pentru un material, pe care mi l-au trimis abia joi pe la orele 10.00. O anume Andreea Gheorghe, de la biroul cu relații cu presa de la ENEL, m-a sunat joi seară extrem de agresivă și cu un ton amenințător pentru a-mi reproșa că punctul lor de vedere la materialul apărut în ediția tipărită de joi a cotidianului ”Monitorul de Suceava” nu a apărut imediat și online. Mi se pare un tupeu ieșit din comun, al unei firme împotriva căreia s-au formulat deja zeci de plângeri penale pentru ”furt de clienți”, fapte dovedite și certificate. Și aceea Andreea Gheorghe m-a amenințat cu un proces. Chiar o rog să vină cu acest demers, în condițiile în care voi, ENEL, sunteți mai pătați ca păcatul. Iar tonul agresiv și în care nu dădea nici un semn de respect la dialog este acel mod de a pune pumnul în gură cărora li s-a pus și multor consumatori, pe principiul că sunt doar niște numere. Voi, ENEL, și alții ca voi, trebuie să plecați din România. NAȚIONALIZAREA acestor servicii este obligatorie pentru a stopa abuzurile. Iar tu, Andreea Gheorghe, ar trebui să știi că trăiești în România, iar abuzurile ENEL nu trebuie să le acoperi și să le justifici. Îmi asum tot ce am spus, inclusiv un proces. Și știu foarte bine că ați făcut golănii de doi lei, de aceea vă cataloghez ca jegoși.