Laşitatea de a-şi asuma răspunderea
Ieri am aflat că partidul lui Băsescu va merge pentru şefia Consiliului Judeţean Suceava cu primarul de la Pojorâta, Bogdan Codreanu.
Fără să am ceva personal cu primarul de la Pojorâta, ba chiar trebuie apreciat ce a făcut pentru comunitatea de acolo, am rămas mirat de un alt aspect.
Şi anume de ce în fruntea listei nu se află preşedintele organizaţiei judeţene a Pratidului Mişcarea Populară, Corneliu Popovici. Este o chestiune de principiu şi de onoare de a fi „locomotivă” pentru partid în calitatea de preşedinte al acelei formaţiuni politice.
Iar pentru asta nu trebuie să te uiţi la ce se petrece prin Constanţa, Arad sau mai ştiu eu unde prin ţară. Era suficient să vezi că la Suceava preşedintele PNL, Gheorghe Flutur, este candidat pentru funcţia de şef al Consiliului Judeţean, la fel cum se întâmplă şi cu PSD care merge pe mâna lui Cătălin Nechifor, respectiv ALDE, care îl propune pe Alexandru Băişanu.
Fireşte, în funcţie de jocurile şi interesele politice este posibil ca unele dintre aceste persoane să nu prindă postul de preşedinte al Consiliului Judeţean, dar măcar s-au implicat direct în lupta pentru acest post.
Ori, în cazul PMP Suceava lucrurile stau diferit. A-l aduce pe Bogdan Codreanu de la Pojorâta mi se pare teama, chiar laşitatea lui Corneliu Popovici de a-şi asuma riscuri şi răspunderi.
Şi din punct de vedere organizatoric este o problemă. Candidatul unui partid pentru o funcţie atât de importantă, cum este cea de şef la Consiliul Judeţean Suceava, trebuie să fie mereu în miezul problemelor, iar de la Pojorâta până la Suceava să tot fie vreo 75 de km. Ce va fi la PMP, videoconferinţă în caz de nevoie, îi vor pune elicopter la dispoziţie lui Codreanu pentru a ajunge rapid la Suceava pentru a rezolva anumite situaţii delicate?
Şi da, o fi Bogdan Codreanu respectat în zona de munte a judeţului, dar Suceava mai are şi alte zone, respectiv Fălticeni, Rădăuţi sau Suceava. Ce va face Corneliu Popovici cu aceste zone, va desemna alţi candidaţi pentru funcţia de preşedinte al CJ Suceava? Mă îndoiesc. Una peste alta, cred că este o greşeală strategică care nu poate veni decât din frică. Iar când pleci la drum cu teamă, mai bine nu o mai faci.
Eu cred ca sunt de fapt doar doua variante care explica comportamentul astuia, ambele posibile dar nu in aceeasi masura:
1) usierul lui Udrea si mai mult ca sigur un pupator de ..uri isi stie limitele.
2) vrea mai degraba parlamentar, ca deh, traiul la Bucuresti, cu secretara, salariu de salariu, pensie speciala, etc… Hmmmm?