Brigada Diverse

Boliacu le-a dat cu flit celor de la PSD

Ceea ce era de aşteptat s-a şi întâmplat. Constantin Boliacu, actual director-financiar contabil al Spitalulul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, şi fost administrator al Primăriei Rădăuţi, a confirmat astăzi ceea ce anunţase încă din decembrie anul trecut.

Mai exact, Boliacu a spus că va candida pentru funcţia de primar în Rădăuţi, indiferent dacă partidul din care făcea parte atunci, recte PSD, îl va desemna sau nu.

El, CETĂŢEANUL, va hotărî dacă vrea partide la conducere sau oameni adevăraţi, care să fie în slujba lui. Eu sunt sigur că la câte umilinţe au fost supuşi rădăuţenii, ei <vor sufla şi în iaurt>, iar prin votul lor vor hotărî pe cel care le va reprezenta interesele şi nu vor putea fi cumpăraţi cu o porţie de fasole cu cârnaţi (notă – aluzie la porţiile de acest fel împărţite pe 1 decembrie de organizaţia PSD Rădăuţi condus de Nistor Tătar) (…) Închei prin a transmite rădăuţenilor că voi candida pentru funcţia de primar al municipiului Rădăuţi, voi veni în faţa lor cu proiecte viabile şi împreună cu ei vom aduce pacea şi prosperitatea în comunitate, pentru că avem nevoie cu toţii. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”, a fost mesajul lui Constantin Boliacu la finele lui 2015.

constantin boliacu

Iar astăzi, el a apărut la conferinţa de presă susţinută de ALDE Suceava şi a anunţat că va merge să câştige Primăria Rădăuţi din partea acestei formaţiuni politice. Şi nu singur, ci alături de Petru Carcalete, care se visează viceprimar tot din partea ALDE.

Oricum, Boliacu şi-a început campania electorală încă de acum câteva luni, când orice persoană din Rădăuţi care ajungea la Spitalul Judeţean Suceava era „racolată” şi ajutată, gest pe care actualul candidat îl speră întors pe 5 iunie.

Pentru PSD Suceava, partid care l-a susţinut şi promovat pe Constantin Boliacu este o mare palmă. O palmă dată oamenilor care au avut încredere în el şi care acum ar fi avut nevoie de ajutor pentru a câştiga Primăria Rădăuţi.

Dar, se pare că orgoliile de familie, ca să nu spun mai multe, sunt net superioare avantajelor primite pe linie de partid. Cei de la PSD ar trebui să se uite mai atent în jur şi să vadă cine le va mai împlânta cuţitul în spate. Timp mai este.

Articole asemănătoare

7 Comentarii

  1. Eu am fost la Spitalul Judetean Suceava in anul 2014 si l-am „racolat”pe d-l Boliacu care ma ajutat si pe atunci nici nu se gandea sa candideze la functia de Primar al Municipiului Radauti si cred ca multi oameni din presa (si nu numai) l-ati „racolat” pe d-l Boliacu si va ajutat fara sa va ceara votul. Referitor la „implantarea cutitului in spatele partidului” trebuie vazut care si cui a „implantat cutitul” Boliacu partidului sau partidul lui Boliacu.

  2. Pisica fiind rupta in doua, ii uram succesuri lui Miron, de care jumatate din radauteni nici nu au auzit si lui Tatar, care stim ce ne-a facut cu debransarile. Pupici dulci si noapte buna.

  3. Partidele astea ar trebui sa aiba niste proceduri „cat de cat” si printre ele sa fie urmatoarea : Nu poti tu ditamai huiduma plina de boli si sedentarism sa ma reprezinti. Ai peste 100 de kile , OUT nenica. Vreau o lege care sa puna capat grasanului si sedentarului care lucreaza la Stat care e foarte usor de corupt datorita rezistentei foarte scazute la stres, suferinta si mai ales „mangleala”.

  4. Starica , rade tot ce pica. Am ales aiurea nikul, dar exista un sambure de adevar si acela este: „vrei nu vrei trebuie sa-mi dai , daca nu o sa te strang, vorba unui planetar in viata si anume de, milionarul „coelio”.

  5. starica si gimi invidia va roade?sau lovitura care ati primit-o peste bot??

  6. Parcă văd că dacă va câștiga Boliacu alegerile va veni apoi cu texte că „nu se regăsește alături de alți colegi de prin ALDE” și va pleca la PSD, poate via UNPR. „Drumuri bune!” spunea dl M. Andronache cuiva care, pare-mi-se, a defectat tot la ALDE și mai bine se potrivește, cred eu, dlor Boliacu și Carcalete. Dacă nu va câștiga Primăria, tot dl. Boliacu va căuta să revină la PSD, poate tot via UNPR, în funcție de cine va fi la CJ șef. Pun o întrebare: dna Boliacu mai lucrează la CJ cu dl. (spitalizat, pare-mi-se) C. Nechifor?

  7. Daca voi nu intelegeti jocurile securisto-psediste ..e ok ……daca e vb ca Boliacu a dat cu flit PSD`ului .. de ce mai sta pe functia de director economic al spitalului Judetean Suceava ? sau se incearca manipularea oamenilor……Acea functie tocmai PSD`ul a oferito domnului Boliacu pentru serviciile prestate in campania electorala din 2012 !! Oamenii s-au desteptat si nu mai musca din minciunile acestor indivizi !

Back to top button