Mănăstirea de la Dorna Arini, ridicată cu mari semne de întrebare de ÎPS Teodosie
Construcţia Mănăstirii Acoperământul Maicii Domnului de la Dorna Arini ridică mari semne de întrebare.
Site-ul www.morometia.ro descrie modul cum au ajuns banii lângă Vatra Dornei, pe terenul aparţinând părinţilor lui ÎPS Teodosie, pe numele său de mirean Macedon Petrescu.
Chiar dacă despre acest subiect s-a scris de mai multe ori, am să-l redau integral, tocmai în ideea de a şti cât mai mulţi oameni cum se îmbogăţesc unii preoţi.
„Hotel cu turle. Asta și-a făcut Macedon Petrescu, zis Teodosie. O minune pe care doar Dumnezeu o poate explica. La inaugurarea templului cu jacuzzi și spa a fost comandată șampanie. Pe etichetele sticlelor a fost lipită icoana Adormirii Maicii Domnului.
Cum a ajuns un călugăr care a jurat smerenie să-și ridice templul în curtea părintească și să concureze nișa turismului, iată o minune pe care doar bunul Dumnezeu o poate explica.
Povestea a început în urmă cu 12 ani, când Preasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, a moştenit de la părinţii săi aproape un hectar de teren în Dorna Arini, judeţul Suceava. Cum călugării şi înalţii ierarhi au depus aşa-numitul jurământ de sărăcie şi nu au voie să deţină averi personale, Teodosie a donat terenul bisericii şi a decis să construiască pe el o mănăstire. Lăcaşul a înghiţit şi terenurile din jur, ajungând să măsoare 20 de hectare.
Apoi a fost ridicat aici, în timp record, un hotel de lux. Când totul a fost gata, o enigmatică stareţă, care nu mai e de găsit, i-a cedat lui Teodosie hotelul, două case şi 19 hectare de teren, după care a dispărut. Aşa au rămas măicuţele cu biserica, chiliile şi clopotniţa, iar Petrescu, alias Teodosie, cu singurul imobil profitabil, hotelul.
Valoarea investiţiei sare de patru milioane de euro. Imobilul care adăposteşte chiliile are cinci etaje, construite în stil cabană. În mijlocul curţii tronează o fântână arteziană. Lipsa de gust a constructorului reiese şi din asocierea materialelor folosite: lemn, piatra, marmură şi ferestre de termopan. În apartamentele hotelului sunt amenajatae duşuri cu hidromasaj, ce fac viaţa monahală mult mai relaxantă.
Probleme au fost şi la montarea gardului mănăstirii. Acoperişul, înalt de 50 de metri, montat deasupra porţii, n-a putut fi fixat decât cu ajutorul unui elicopter. Portretele înalţilor prelaţi, Teoctist, Pimen şi, evident, Teodosie, sunt pictate în mărime naturală. La inaugurarea templului cu jacuzzi şi spa a fost comandată şampanie. Pe etichetele sticlelor a fost lipită icoana Adormirii Maicii Domnului. O blasfemie!, ar spune, închinându-se, orice credincios de rând.
Cu ce bani s-au făcut investiţiile de la Dorna Arini ne-a spus cel care a supravegheat lucrările, fostul protopop Marius Mustaţă: “Banii au plecat din Arhiepiscopia Tomisului. Sume foarte mari de bani, materiale, muncitori… Donaţii care se primeau al Arhiepiscopia Tomisului luau drumul Sucevei, în speţă ajungeau la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului. Printr-o plângere am sesizat şi Direcţia Naţională Anticorupţie. La acea vreme, Arhiepiscopia Tomisului avea o datorie la stat de 500 de mii de euro”.
Ce inseamna sa debitezi minciuni fara sa ai habar ! Am fost acolo la sanatoriul balnear si nu este nici un jccuzzi, spa , lux sau alte halucinatii din puțul gândirii. Camerele hotelului sunt mobilate simplu, minimal si au WC si duș ordinar. Masa se serveste la cantina aflata la parter. Baza de tratament fizioterapic este la etajul 4 iar tratamentul a fost platit prin Casa de asigurari, ca am venit cu bilete de trimitere de la medicul de familie. Costurile pentru 10 zile au fost la jumatate din cat ni se oferea la alte statiuni.
Armata de trompete denigratoare vad ca nu are odihna in a trambita calomnii despre ierarii ortodocsi !
Cine credeti ca va mai baga in seama ?!