Shares

Am citit astăzi o chestiune și prima dată nu mi-a fost dat să cred, așa încât am recitit-o. Marian Andronache, candidatul PMP pentru funcția de primar al Sucevei ne spune că are un sondaj de opinie din care reiese că este pe primul loc în preferințele electoratului, cu două procente peste Ion Lungu. De fapt, este o manipulare ordinară pentru că așa-zisul sondaj de opinie nu are în spate nici o firmă autorizată, nu are perioada în care ar fi fost făcut și nici numărul persoanelor intervievate. Așa sondaje de opinie am mai văzut acum vreo 20 de ani, făcute din condei și pe un genunchi, eventual de domniță. Îl știam om serios și cu picioarele pe pământ pe Marian Andronache, dar se vede că această campanie i-a cam zăpăcit gândurile, ca să nu mă exprim altfel. E posibil ca actualul viceprimar să aibă două procente peste Ion Lungu, dar la capitolul condiție fizică, nicidecum la procente pentru alegerile de duminică. Nu știu cine l-a sfătuit pe Marian Andronache să scoată o asemenea prostie pe piață, dar ori nu îi este prieten, ori chiar crede că o astfel de manipulare vizibilă și din avion ar putea prinde la suceveni. Aș încadra acest pseudo-sondaj la capitolul ”cum să furi curent”, iar pe cei care îl sfătuiesc pe Marian Andronache drept ”bieți culegători de scame”.