Shares

Ruşine, ruşine şi iar ruşine. Un sucevean a rămas blocat după ce maşina pe care o conducea s-a prăbuşit odată cu asfaltul din faţa Direcţiei Generale a Finanţelor Publice.

Scenele penibile s-au înregistrat în această dimineaţă, în timp ce proprietarul unui autoturism marca VW Polo, achiziţionat recent din Germania, căuta un loc de parcare în faţa sediului Fiscului pentru a-şi plăti taxa de poluare.

Locul unde s-a prăbuşit maşina coincide cu una din zonele în care s-a lucrat în acest an, cel mai probabil prin programul ISPA.

Se vede clar că acolo unde a căzut maşina este la limita dintre vechiul şi nou asfalt turnat de muncitori la finalul lucrărilor.

masina cazuta in asfalt

Concluzia este clară, şi anume că treaba s-a făcut în bătaie de joc, iar incidentul de astăzi din faţa Fiscului se va repeta cu siguranţă şi în alte zone unde s-au efectuat lucrări.

Sper ca şoferul ghinionist să aibă curajul să meargă mai departe şi să acţioneze în instanţă Primăria Suceava, iar instanţele de judecată să oblige administraţia locală la plata unor sume consistente drept despăgubiri.

Ar fi o reparaţie morală pentru acest om, dar şi un imbold pentru alţi şoferi să urmeze aceeaşi cale. Pentru şefii Primăriei nu cred că va însemna mare lucru, de vreme ce nu vor plăti din buzunarul lor. Dar poate ar trebui umblat şi la responsabilităţi, iar printre cei care vor fi obligaţi la plată să se numere şi primarul, ori responsabilii de lucrări.