Shares

Chiar dacă au pierdut alegerile la Suceava, situându-se binişor sub scorul obţinut la nivel naţional, liberalii jubilează. Sunt conştienţi că oricine va câştiga alegerile prezidenţiale va apela la PNL pentru formarea viitorului Guvern.

De aici şi calculele pentru obţinerea unor funcţii în instituţiile descentralizate. E clar că o victorie a lui Mircea Geoană va fi savurată mult mai intens de Băişanu&co. Prefectul, subprefecţii şi directorii de instituţii, dar mai ales trădătorii din PNL vor trebui să se ascundă în gaură de şoarece. Alianţa PSD-PNL va pârjoli totul. În această situaţie, politicienii care l-au luat peste picior pe Alexandru Băişanu trebuie să se aştepte la replici. Nu cred că liderul local al liberalilor a uitat afronturile aduse de membrii importanţi din conducerea PD-L Suceava.

Să-i aibă la mână pe toţi cei care i-au băgat cuţitul în spate, ar fi răzbunarea perfectă pentru Băişanu.

antonescu baisanu1

Şi mă gândesc aici la Angela Zarojanu, ajunsă subprefect pe filiera Tiberiu Prodan, un alt trădător de conjunctură după ani şi ani de liberalism. Ar mai fi deputatul Gheorghe Coroamă, care a ajuns în Parlament în mod nesperat, iar la primul sărut a trădat ca Iuda. Şi asta doar dacă e să-i amintim pe ultimii care tremură. În aceeaşi situaţie sunt şi trădătorii mai vechi, în frunte cu Gheorghe Flutur.

Partea mai puţin convenabilă pentru liberali ar fi o victorie a lui Traian Băsescu la alegerile din 6 decembrie. Formarea unui nou Guvern depinde, în mare măsură, tot de liberali. Rămâne de văzut dacă Antonescu va abdica de la principiile pe care le repetă de mai multă vreme, şi anume că exclude orice colaborare cu Traian Băsescu şi actualul PD-L. În această situaţie, nici liberalii suceveni nu vor fi cu sacii în căruţă. Viitorul ne poate rezerva multe surprize, inclusiv o revenire la guvernare a PSD. Pentru liberali ar fi soluţia cea mai proastă. De moment, că pe viitor cred că vor avea doar de câştigat.