Shares

Chiar dacă pare un om la care banul trage mai ceva ca păduchii la maimuţă, primarul din Vicovu de Jos mai dă şi rateuri la acest capitol.

Printre angajaţii Primăriei, dar şi prin sat circulă zvonul că alesul independent doar în acte, şi-a luat o mică ţeapă acum vreun an de zile.

Pe la Vicovu de Jos ar fi ajuns o fătucă pe post de suport de microfon de la OTV care l-a îmbrobodit pe Constantin Mutescu să promoveze comuna la televiziunea condusă de Dan Diaconescu în direct şi senzaţional. Primarul s-a lăsat convins de ideea că vicovenii vor fi în extaz vreo 2-3 ore cât vor vedea marile realizări din mandatul său, aşa că a bătut palma cu oteviştii. Preţul plătit de Mutescu se zice că ar fi în jur de 100 de milioane de lei vechi.

Puţin aş zice, după ce am văzut cam cât cere Diaconescu pentru a spăla cadavre sau pentru a nu ataca pe cineva. Nenorocirea pentru primarul din Vicovu de Jos e că acel material de bine nu ar mai fi fost difuzat nici până în ziua de astăzi. Cei care urmăresc OTV pot spune dacă e real sau nu. Eu doar mă amuz că unul ca Mutescu a ajuns să ia şi el ţeapă. Dar nu-l plâng, pentru că şi-a scos paguba cu vârf şi îndesat prin Vicov Construct, firma care câştigă pe bandă rulantă licitaţii de zeci de miliarde de lei vechi, organizate de Primăria condusă de Constantin Mutescu, şi la care primarul face şi desface totul din umbră.