Shares

Primele două blocuri anvelopate în baza Ordonanţei 18/2009 a Guvernului României au fost inaugurate dimineaţă. Nu a fost cu tăieri de panglici, ci doar cu discursuri. Ale primarului Ion Lungu, preşedintelui Asociaţiei de Proprietari şi a unui bătrân.

Strada Mihai Viteazu, municipiul Suceava, ziua de graţie 20 noiembrie 2009, ora 10.00. Coordonatele unei zile care se anunţă frumoasă din toate punctele de vedere. Soarele zâmbeşte pe cer, muncitorii îşi folosesc cu îndemânare ustensilele din dotare. Nu prea au ce căuta printre blocuri pentru a strânge frunzele. E treaba Asociaţiei de Proprietari să se ocupe de aceste amănunte. Dar dacă ordinul vine de la Primărie se execută nu se discută. Atmosfera muncitorească tipică e spartă doar de zgomotul maşinilor.

muncitori rosal

Este aşteptat primarul Sucevei. Un şofer al Primăriei, cu maşina de serviciu din dotare, se chinuie să facă o parcare laterală cu spatele. Îi iese cam greu, vorba cuiva aflat în zonă, o fi mecanic. Apare primarul. Maşina de serviciu îi face loc celei a edilului şef. Primarul coboară, strânge câteva mâini şi apoi vorbeşte despre noile blocuri anvelopate şi despre avantajele de care vor avea parte locatarii. Preşedintele Asociaţiei de Proprietari este invitat să spună şi el câteva cuvinte, pe motiv că e „vedetă”, la fel cum se întâmplă şi în cazul reprezentantului firmei care a executat lucrările.

inaugurare blocuri anvelopate

O femeie care locuieşte în blocul cu pricina trece pe lângă mulţimea adunată în jurul primarului, se uită nedumerită şi apoi îşi continuă drumul spre casă. Primarul pleacă spre o altă direcţie, iar cohorta de vreo 15 ziarişti îşi strânge aparatura, pixurile şi agendele. Muncitorii de la Rosal care măturau de zor în urmă cu 15 minute au dispărut şi ei. Îşi pregătesc măturoaiele pentru o nouă inaugurare. Şi la câte blocuri sunt în târgul ăsta cred că o să aibă ceva treabă.