Brigada Diverse

Orest Onofrei, atac la Gheorghe Flutur

Întâlnirea de sâmbătă de la sediul PDL Suceava a fost una cu scântei, iar tot scandalul a plecat de la candidaturile pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie.

Una din problemele spinoase a fost sosirea lui Ovidiu Milici pe listele ARD, ce-i drept pe filiera Forţa Civică a lui Mihai Răzvan Ungureanu. Nu este exclus ca în urma presiunilor de la nivel local, dar mai ales cele făcute la nivel central de către deputatul dezertor Dumitru Pardău, cel mai probabil asupra finului MRU, Ovidiu Milici să nu se mai regăsească pe listele pentru alegerile generale.

O altă problemă tensionată a fost creată de senatorul Orest Onofrei. După ce, iniţial, era anunţat candidat pentru un post de deputat în acelaşi colegiu cu Gavril Mârza, parlamentarul democrat-liberal s-a trezit mutat pe colegiul de deputaţi Rădăuţi.

La prima vedere, această mutare i-a fost pe plac, numai că după ce a realizat un sondaj de opinie pe colegiul de deputaţi Rădăuţi Orest Onofrei a aflat că are şanse infime de a prinde un nou mandat de parlamentar.

În aceste condiţii, Onofrei nu a ezitat să sară direct la beregata lui Gheorghe Flutur. Mai exact, Orest Onofrei şi-a revendicat colegiul actual, pe care ar urma să candideze preşedintele PDL Suceava la alegerile din decembrie.

Martorii spun că secretarul Senatului a fost extrem de hotărât în a-l trimite pe Flutur într-un alt colegiu. E un semn că apele sunt extrem de tulburi în PDL Suceava, iar alte dezertări sunt extrem de posibile în perioada următoare.

E încă o dovadă în plus că odată învăţaţi cu carnea de la putere, anumiţi oameni fac totul pentru a nu ajunge la oscioarele din opoziţie. Iar Orest Onofrei pare să se fi învăţat cu traiul dulce de tip oligarhic, iar când se simte încolţit atacă furibund.

Articole asemănătoare

Back to top button