Brigada Diverse

Pixul lui Băişanu

Excluderea lui Ilie Niţă din PNL a fost votată recent cu o majoritate covârşitoare. Dacă nu mă înşel, doar vreo 4 persoane s-au opus acestei variante, în timp ce pentru excludere au optat aproximativ 170 de oameni.

Şi totuşi … . Eliminarea din partid a lui Ilie Niţă şi mai apoi din funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava s-ar putea dovedi o misiune imposibilă sau foarte greu negociabilă.

Până în prezent, Alexandru Băişanu, copreşedintele noului PNL nu şi-a pus semnătura pe actul de excludere a lui Niţă, iar fără acordul său nu ştiu dacă procedura poate fi dusă la îndeplinire.

baisanu

În plus, Ilie Niţă a fost ales în calitate de consilier judeţean pe listele USL, iar orice plecare din această uniune este posibilă doar cu acordul părţilor implicate, respectiv PSD, vechiul PNL şi PC. Mai exact ar fi nevoie de trei semnături: a lui Cătălin Nechifor, a lui Alexandru Băişanu şi a lui Cezar Cioată. Cum la fel este nevoie de aceleaşi trei semnături pentru ca supleanţii de pe lista USL să poată ajunge în Consiliul Judeţean Suceava.

Cu alte cuvinte, excluderea lui Ilie Niţă ar putea fi sublimă dar fără posibilitate de aplicare. Oricum, totul gravitează în jurul lui Băişanu, iar dacă pixul acestuia va scrie Niţă va fi istorie pentru liberali.

Sunt sigur că Alexandru Băişanu va negocia la sânge totul, iar dacă va fi să-l dea pe pierderi pe Ilie Niţă o va face extrem de scump. Iar variantele de negociere se întind pe o plajă largă, de la posturi în deconcentrate, desemnarea candidaturilor de primar în judeţ la alegerile din 2016 sau locurile pe listele electorale pentru alegerile parlamentare de anul viitor. Şi lista rămâne deschisă. 

Articole asemănătoare

Back to top button