Brigada Diverse

Procentele de sub scaun

Chiar dacă Mircea Geoană este în turul doi şi are şanse să-l învingă pe Traian Băsescu în lupta pentru Cotroceni, la PSD Suceava nu e o atmosferă de carnaval. Procentele din turul doi ar putea fi decisive pentru înlocuirea anumitor persoane din funcţiile de conducere.

Primul vizat este chiar Gavril Mîrza, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Suceava. Liderii de la Bucureşti nu-l văd cu ochi buni pe Mîrza după ce Suceava a fost singurul judeţ din Moldova unde Mircea Geoană a pierdut alegerile în faţa actualului şef al statului. Exemplul care i se poate afişa lui Mîrza (foto) este judeţul Neamţ, fieful PD-L-istului Gheorghe Ştefan „Pinalti”, unde Traian Băsescu a pierdut cu succes alegerile de duminică, cu un scor de 37% la 31% în faţa lui Mircea Geoană.

gavril mirza microfon

Procentele din bătălia finală de pe 6 decembrie vor fi decisive pentru preşedintele PSD Suceava. Un eventual eşec al lui Mircea Geoană în Suceava, coroborat cu pierderea alegerilor prezidenţiale înseamnă sfârşitul politic al lui Gavril Mîrza. Probabil că o intuieşte şi el şi este conştient că nimeni nu-l va ierta.

Din acest motiv, social-democraţii suceveni vor fi băgaţi în şedinţă astăzi după-amiază. Pe ultima sută de metri, conducerea organizaţiei judeţene a PSD încearcă să schimbe balanţa în favoarea lui Mircea Geoană. Dacă le va reuşi, liderii locali ai partidului vor avea linişte. În caz contrar, se pot gândi la variante de pensionare sau de petrecere a timpului liber.

Nici varianta cu Mircea Geoană ales preşedinte al României şi Suceava colorată în portocaliu nu o să-i aducă prea multă linişte lui Gavril Mîrza. Totuşi, în acest caz se vor putea găsi circumstanţe atenuante şi îngăduinţă cel puţin până la următoarele alegeri parlamentare.

Articole asemănătoare

Back to top button