Rădăuţiul, transformat într-o mare harbuzărie
Un harbuz, doi harbu… Am greşit şi trebuie s-o iau de la capăt. O grămadă, două grămezi, trei grămezi şi aşa mai departe. Mii de harbuji cât vezi cu ochii. Şi nu oriunde, ci în centrul unui municipiu din judeţul Suceava.
Urbea se numeşte Rădăuţi şi de câteva luni a fost transformată într-o mare harbuzărie. Ironic, aş putea spune că oraşul arată după chipul şi asemănarea celui care-l administrează, nimeni altul decât fostul deputat, devenit apoi bătăuş de poliţişti şi politicieni, inegalabilul Aureeel Olăreaaaaaaaaan.
Acceptul pentru un astfel de comerţ în punctul zero al oraşului mi se pare nu numai lipsă de bun simţ faţă de locuitori, ci de-a dreptul mârlănie. Pe la colţuri se spune că Olărean plăteşte nişte poliţe celor cu care se află în conflict, iar harbuzarii sunt lăsaţi acolo tocmai din acest considerent.
Nimeni nu a reuşit să-i mute pe harbuzari, chiar dacă problema a fost semnalată încă de acum câteva luni, iar căldura de peste vară şi pepenii stricaţi au adus roiuri de muşte şi albine, Olărean a rămas impasibil. Adică le-a permis comercianţilor să le râdă în nas rădăuţenilor şi să-şi vadă nestingheriţi de afaceri.
Ce a reuşit să strice Aurel Olărean în numai un an de la instalarea în scaunul de şef al administraţiei locale din Rădăuţi nu au fost în stare Frunză şi apropiaţii săi în trei mandate. Cunoscându-l pe Olărean şi modul său de a se comporta nu mă miră absolut nimic din ceea ce se petrece astăzi în Rădăuţi, iar harbuzăria din parcarea centrală s-ar putea să fie doar începutul patimilor.
Oamenii care l-au votat şi şi-au pus speranţa că va schimba ceva s-au înşelat amarnic. Pentru Aurel Olărean contează doar o singură persoană: el. Am văzut în ultimii ani o mulţime de primari. Unii dintre ei incompetenţi, alţii dezinteresaţi şi leneşi, dar pe cineva cu un asemenea dispreţ faţă de lege şi regulile elementare de convieţuire nu mi-a fost dat să văd.
Mai nou, a fost retras din funcţia de şef al PD-L Rădăuţi pentru a se ocupa mai bine de treburile oraşului. Aiurea, nu se va întâmpla asta. Cum nu se va întâmpla vreodată ca Olărean să aibă vreo brumă de respect pentru legile acestei ţări, pentru cei vreo 30.000 de oameni pe care îi reprezintă şi faţă de cei cu care lucrează în Primărie.
Ar trebui să se petreacă un cataclism pentru a-l readuce pe Aurel Olărean la un minim de decenţă. Din păcate pentru rădăuţeni, cutremurul pe care-l pot provoca nu poate veni mai devreme de vara lui 2012.
Până atunci, Dumnezeu cu mila!